Mă amuză mereu când văd pe Facebook sau pe internet câte o persoană care își trece la profil vreo 30 de funcții și titluri. Să pară cât mai important. De obicei, acești indivizi, sunt „nimeni”, dar suferă de băgare în seamă. Tot ei ar face orice să devină persoane publice, așa că se bagă în seamă peste tot, mai ales aruncând cu noroi. Că doar internetul suportă. Mintea lor nu prea.
Dar dorința lor nestăvilită de afirmare cu orice preț face multe victime colaterale. Internetul suportă multe, dar legea nu. Sau așa ar trebui. Pentru că noi la ziar nu putem scrie minciuni, iar și adevăruri, suntem adesea blocați de lege, și trebuie să le cenzurăm. Că așa este legea la noi. Dar acești indivizi, uneori acoperiți ca lideri de opinie (adică tik-tok-eri), ori bloggeri sau chiar sub falsa acoperire de jurnalist scriu vrute și nevrute.
Cel mai grav este că instituțiile trebuie să îi și bage în seamă și să le răspundă la toate abominațiile ce le scot. În timp ce noi, jurnaliștii, cu ani vechi și școli, ne chinuim să scriem doar adevărul și să ne informăm din multe surse, alții se aruncă pe tastatură cu un pont primit de la te miri ce angajat frustrat dat afară de vreo instituție.
Trist este că această liberă exprimare este prost înțeleasă și dorința de a deveni cunoscuți cu orice preț face multe victime. Șefi de instituții, angajați corecți sau alți oameni. Este o vorbă: un prost aruncă o piatră în lac și zece înțelepți se chinuie să o scoată. Sau: nu te pune cu prostul că are mintea odihnită. Vorbe înțelepte din tradiția poporului român.
Dar nu putem toți să tacem și să trecem cu vederea acești grandomani care au sărit testul psihiatric. Pentru că internetul le permite să se exprime și să împroaște cu veninul lor peste tot. Păcat că legea la noi este în aceste cazuri doar de complezență și nu se aplică. Am zis!
