10.3 C
Sibiu
vineri, 19 aprilie, 2024

O singură nominalizare de la Sibiu la premiile UNITER

Știri din Județ

Premiile UNITER reprezintă de ani buni „Oscarul” pentru lumea teatrală românească. Un juriu nominalizează spectacole, regizori, actori, scenografi etc pentru a fi apoi votați cei mai buni din anul trecut. Anul acesta juriul UNITER a făcut o singură nominalizare din lumea teatrală a Sibiului, pe Cendana Trifan, la categoria cea mai bună actriță în rol secundar, pentru rolul Fiica din spectacolul „Mamă” de Marta Barcelo, regia Mariana Cămărăşan, Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu.

Nici senatul UNITER nu a fost darnic cu teatrul din Sibiu în acest an. Premiile oferite de acesta nu includ nume de la Sibiu.

Redăm mai jos comunicatul UNITER cu premiile senatului și nominalizările de anul acesta:

Conform statutului Uniunii Teatrale din România, Senatul UNITER – Consiliul Director acordă în cadrul Galei Premiilor UNITER, Premiul de Excelenţă „Ion Caramitru”, Premiile pentru Întreaga Activitate şi Premiile Speciale.

Pe baza propunerilor primite din partea teatrelor şi a propunerilor membrilor Senatului UNITER, în şedinţa din data de 13 martie 2023, Senatul a decis următoarele premii:

Premiul de Excelenţă „Ion Caramitru”: FESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE TEATRU INTERFERENŢE, organizat de Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Premiul pentru întreaga activitate actriţă: IDA JARCSEK-GAZA

Premiul pentru întreaga activitate actor: ALEXANDRU REPAN

Premiul pentru întreaga activitate regie: LASZLO BOCSARDI

Premiul pentru întreaga activitate scenografie: CARMENCITA BROJBOIU

Premiul pentru întreaga activitate critică şi istorie teatrală „George Banu”: DORU MAREŞ

PREMII SPECIALE

Premiul special acordat Televiziunii Române pentru parteneriatul strategic de 30 de ani

Premiul special pentru contribuţia remarcabilă la viaţa multiculturală a Timişoarei:
Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” Timişoara, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timişoara, Teatrul German de Stat, Teatrul pentru Copii şi Tineret „Merlin” Timişoara

Premiul special pentru creativitate şi rezistenţă în teatrul independent: AUĂLEU TEATRU

NOMINALIZĂRILE PENTRU PREMIILE GALEI UNITER 2023

Pentru a XXXI-a ediţie a Galei Premiilor UNITER, juriul de nominalizări a fost alcătuit din Doru Mareş (critic de teatru), Maria Miu (scenograf), Victor Scoradeţ (critic de teatru), Iris Spiridon (regizor) şi Carmen Stanciu (teatrolog).

Spectacolele care au intrat în atenţia juriului sunt cele care au avut premiera în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2022.

Nominalizările pentru anul teatral 2022 sunt următoarele:

Cel mai bun spectacol

* „Antonin Artaud. Familia Cenci”, după Shelley şi Stendhal, regia Silviu Purcărete, scenografia Dragoş Buhagiar, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi
* „Oedip Rege” de Sofocle, regia Declan Donnellan, scenografia Nick Ormerod, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova
* „Seaside Stories” de Marius Chivu, Lavinica Mitu, Dan Alexe, Simona Goşu, Tudor Ganea, Nicoleta Dabija, Regia, scenariul, universul sonor Radu Afrim, scenografia Theodor Cristian Niculae, Teatrul de Stat Constanţa

Cea mai bună regie (Premiul „Lucian Pintilie”)

* Declan Donnellan pentru regia spectacolului „Oedip Rege” de Sofocle, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova
* Silviu Purcărete pentru regia spectacolului „Antonin Artaud. Familia Cenci”, după Shelley şi Stendhal, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi
* Andri Zholdak pentru regia spectacolului „Femeia mării” de Henrik Ibsen, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova

Cea mai bună scenografie

* Dragoş Buhagiar pentru scenografia spectacolului „Antonin Artaud. Familia Cenci”, după Shelley şi Stendhal, regia Silviu Purcărete, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi
* Oana Micu pentru scenografia spectacolului „Blasted” de Sarah Kane, regia Bobi Pricop, Teatrul „Andrei Mureşanu”, Sfântu Gheorghe
* Danilo Zholdak pentru decorul spectacolului „Femeia mării” de Henrik Ibsen, regia Andri Zholdak, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova

Cel mai bun actor în rol principal
* Claudiu Bleonţ pentru rolul Harpagon din spectacolul „Avarul” de Moliere, regia, versiunea scenică, lighting design, ilustraţia muzicală Felix Alexa, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova
* Claudiu Mihail pentru rolul titular din spectacolul „Oedip Rege” de Sofocle, regia Declan Donnellan, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova
* Victor Rebengiuc pentru rolul titular din spectacolul „Tatăl” de Florian Zeller, regia Cristi Juncu, Teatrul Bulandra Bucureşti

Cea mai bună actriţă în rol principal

* Ada Lupu pentru rolul Beatrice Cenci din spectacolul „Antonin Artaud. Familia Cenci”, după Shelley şi Stendhal, regia Silviu Purcărete, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi
* Eva Imre pentru rolul Barbarul B din spectacolul „Tinerii Barbari”, inspirat din viaţa lui Bela Bartok şi cea a lui Zoltan Kodaly, pe baza unui text de Miklos Vecsei H. şi a improvizaţiilor ale echipei de creaţie, regia Attila Vidnyanszky Jr., Teatrul Maghiar de Stat Cluj şi Teatrul Cetate din Gyula, Ungaria
* Costinela Ungureanu pentru rolul Ellida Wangel din spectacolul „Femeia mării” de Henrik Ibsen, regia Andri Zholdak, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova

Cel mai bun actor în rol secundar

* Dan Pughineanu pentru rolul Marlene, amfitrion din spectacolul „Opera de trei parale”, regia, coregrafia, costumele Răzvan Mazilu, Teatrul Excelsior Bucureşti
* Theodor Şoptelea pentru rolurile din spectacolul „Seaside Stories” de Marius Chivu, Lavinica Mitu, Dan Alexe, Simona Goşu, Tudor Ganea, Nicoleta Dabija, regia, scenariul, universul sonor Radu Afrim, Teatrul de Stat Constanţa
* Vlad Udrescu pentru rolul Creon din spectacolul „Oedip Rege” de Sofocle, regia Declan Donnellan, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova

Cea mai bună actriţă în rol secundar

* Raluca Aprodu pentru rolul Dora Dulebov din spectacolul „Cei drepţi” de Albert Camus, regia Mihai Măniuţiu, Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti
* Cendana Trifan pentru rolul Fiica din spectacolul „Mamă” de Marta Barcelo, regia Mariana Cămărăşan, Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu
* Nina Udrescu pentru rolurile din spectacolul „Seaside Stories” de Marius Chivu, Lavinica Mitu, Dan Alexe, Simona Goşu, Tudor Ganea, Nicoleta Dabija, regia, scenariul, universul sonor Radu Afrim, Teatrul de Stat Constanţa

Critică teatrală

* Alina Epîngeac
* Claudiu Groza
* Irina Zlotea

Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic

* „Carnavalul”, scenariul radiofonic de Alexa Visarion, după opera lui I.L. Caragiale, un spectacol de Alexa Visarion, Societatea Română de Radiodifuziune
* „Spărgătorul de nuci şi regele şoarecilor” de Ernst Theodor Amadeus Hoffmann, dramatizarea radiofonică şi regia artistică Diana Mihailopol, Societatea Română de Radiodifuziune
* „Văzduh” de George Gordon Byron, John M. Hull, Liviu Oros, conceptul şi regia Victor Olăhuţ, Cultură’n Şură

Debut

* Irina Artenii pentru rolul din spectacolul „Rafina”, Asociaţia O2G, Bucureşti
* Măriuca-Serena Bosnea pentru rolul Caterina Sergheievna Odinţov, sora Anei din spectacolul „Părinţi şi copii” de Brian Friel, dramatizare după romanul lui Turgheniev, regia Vlad Massaci, Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti
* Theodor Cristian Niculae pentru scenografia spectacolului „Seaside Stories” de Marius Chivu, Lavinica Mitu, Dan Alexe, Simona Goşu, Tudor Ganea, Nicoleta Dabija, regia, scenariul, universul sonor Radu Afrim, Teatrul de Stat Constanţa

Cel mai bun text dramatic românesc montat în premieră absolută*

* „Ierbar”, scenariul şi regia Radu Afrim, după texte de Simona Popescu, Teatrul Naţional Târgu Mureş, Compania – „Liviu Rebreanu”
* „Medeea: Furie”, textul şi regia Radu Popescu, Teatrul Apropo Bucureşti
* „Vrabia”, textul şi regia Leta Popescu, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galaţi

*În contextul apariţiei a tot mai multe concursuri de dramaturgie la nivel naţional, după 30 de ani de existenţă a programului „Cea mai bună piesă românească a anului”, Senatul UNITER – Consiliul director al uniunii noastre a decis reformularea lui prin introducerea unui nou premiu în palmaresul premiilor cu nominalizări al Galei Premiilor UNITER, şi anume Premiul pentru „Cel mai bun text dramatic românesc montat în premieră absolută”, în speranţa că astfel vom valoriza mai bine noua dramaturgie românească şi vom susţine punerea în scenă a textelor noi.

FOTO PRINCIPAL: Cendana Trifan în spectacolul Mama. Foto credit Dragoș Dumitru.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri