12.4 C
Sibiu
vineri, 29 martie, 2024

Expoziția ASTRA 160, disponibilă pentru publicul vâlcean

Știri din Județ

Proiectul expozițional ASTRA 160 inițiat de Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu va fi prezentat publicului vâlcean în cadrul Muzeului Județean „Aurelian Sacerdoțeanu” Vâlcea, pe parcursul a șase săptămâni. Vernisajul expoziției va avea loc luni, 20 martie, la ora 14:00, în sala rezervată organizării expozițiilor temporare, eveniment care va prilejui întâlnirea publicului cu reprezentanții instituțiilor organizatoare și a invitaților. Expoziția va rămâne deschisă pentru vizitare în perioada 20 martie – 30 aprilie 2023, de marți până duminică, în intervalul orar 9:00 – 17:00.

Îmbogățit recent cu noi documente, proiectul a fost inițiat și elaborat de Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, instituție ale cărei acțiuni sunt susținute financiar de Consiliul Județean Sibiu, cu prilejul împlinirii a 160 de ani de la înființarea Asociațiunii Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român – ASTRA și a Bibliotecii acesteia, în anul 2021.

Contribuția marilor personalități astriste care au militat pentru dezvoltarea culturală a spațiului transilvănean și emanciparea socială a românilor este adusă în atenția publicului prin intermediul documentelor, al imaginilor și textelor prezentate. Expoziția cuprinde elemente originale cu valoare de patrimoniu care ilustrează momente semnificative din istoria Asociațiunii ASTRA și a Bibliotecii acesteia: documente legate de contextul istoric, manuscrise semnate de personalități importante ale culturii române, cărți de valoare inestimabilă, obiecte care au aparținut marilor astriști. În cadrul expoziției, se regăsește Enciclopedia Română, operă fundamentală a Asociațiunii și prima lucrare științifică de acest gen din sud-estul Europei. Lucrarea a fost realizată și editată în perioada 1898 – 1904, sub coordonarea publicistului Corneliu Diaconovici, prim-secretar al ASTREI și director al revistei „Transilvania”, cu susținerea benevolă a membrilor Academiei Române și cu implicarea a numeroși colaboratori, reprezentanți ai elitei culturale, dar și din sfera economică, medicală, militară, religioasă, diplomatică. Conținutul celor trei volume ale Enciclopediei Române este disponibil în variantă digitală pentru publicul larg și poate fi consultat on-line gratuit.

Vizitatorii expoziției vor avea prilejul de a admira o serie de documente cu valoare de patrimoniu din colecțiile Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu: carte românească veche, carte străină veche, manuscrise, piese de iconografie, cartografie și ex-libris-uri. Dintre acestea menționăm: Statutele Asociațiunii (1861), Albumul cu vederi din Expoziția etnografică organizată la inaugurarea Muzeului Asociațiunii (1905), un Calendar realizat la Sibiu în 1793, Decretul privind desființarea iobăgiei, tipărit la Viena în 1785 sau lada de zestre a lui George Barițiu.

„ASTRA 160 celebrează nu doar cultura spațiului transilvănean în care și-au desfășurat activitatea marii astriști, ci și preocupările acestora de a valorifica istoria, tradițiile și patrimoniul cultural al românilor ardeleni. Expoziția reprezintă o invitație adresată tuturor celor interesați de a lua contact cu o parte din memoria locurilor în care trăim și de a accesa istoria celei mai întâlnite forme instituționalizate de cultură. Itinerarea expoziției va oferi posibilitatea unui public larg de a cerceta și înțelege aspecte care țin de istoria și cultura noastră”, transmite dr. Răzvan C. Pop, managerul bibliotecii publice sibiene.

Expoziția este curatoriată de către dr. Bogdan Andriescu, cercetător în cadrul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, prima prezentare publică fiind organizată la Muzeul Național Cotroceni, în luna septembrie a anului trecut. Albumul care însoțește expoziția reflectă istoria și moștenirea culturală ale uneia dintre cele mai vechi biblioteci publice din România.

În perioada următoare, expoziția ASTRA 160 va fi itinerată și în alte instituții culturale și educaționale pentru a face cunoscută publicului istoria și patrimoniul Bibliotecii Centrale a Asociațiunii.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Știri