spot_img
10.2 C
Sibiu
miercuri, 24 aprilie, 2024
spot_img

Consilierul local USR, Ionuț Ghișe: “În Municipiul Sibiu cel puțin 3,8 milioane de lei ar fi trebui să meargă direct spre proiecte dedicate sportului de copii și juniori” (C.P)

Știri din Județ

Publicitate

Consilierul local USR, Ionuț Ghișe a transmis către mass-media sibiană următorul comunicat de presă:

USR a inițiat o lege care a intrat în vigoare din acest an, prin care administrațiile locale sunt obligate ca, din sumele alocate de la bugetul local pentru finanțarea activității sportive, minimum 30% din cuantumul aprobat să fie direcționat către susținerea programelor sportive dedicate copiilor și juniorilor.

Din sumele alocate pentru cele două agende sportive și cele dedicate premierii sportivilor reiese că în Municipiul Sibiu cel puțin 3,8 milioane de lei ar fi trebui să meargă direct spre proiecte dedicate sportului de copii și juniori.

Această sumă nu a fost atinsă. În ședința de comisie de ieri am solicitat o listă a proiectelor dedicate copiilor și juniorilor care au fost aprobate prin Agenda Sport. Pe lista primită se regăsesc proiecte pentru juniori, dar și proiecte care au doar o componentă de juniori și pentru care nu există o defalcare a sumelor alocate pe juniori și seniori, adică o finanțare direcționată pentru copii și juniori în litera legii.

În multe dintre aceste cazuri componenta de activități dedicate juniorilor este una de dimensiuni foarte reduse. Nu putem să considerăm toată finanțarea alocată unui proiect preponderent dedicat seniorilor și cu o mică componentă pentru juniori, ca fiind în totalitate dedicată sportului pentru copii și juniori. Este o interpretare defectuoasă și care nu este în litera și în spiritul legii.

În prezent în România rata celor care nu practica nicio formă de sport și/sau mișcare în segmentul 5-14 ani este de 47%, urcând la peste 70% la tineri peste 15 ani.

USR și-a propus să schimbe această realitate și să lucreze atât la nivel național, cât și la nivel local pentru promovarea și dezvoltarea sportului.

Ideea de a investi în sportul pentru copii duce la dezvoltarea unor adulți de mâine mai sănătoși, atât din punct de vedere fizic, cât și psihic, și creează un bazin mai mare din care pot fi selectați sportivii de performanță.

De asemenea având în vedere și realitatea din școlile și liceele din Sibiu, privind consumul de droguri, o investiție mai serioasă în sportul pentru juniori, ar putea contribui la scăderea numărului de consumatori, fiind dovedit că cei care practică în mod constant un sport sunt mai puțin predispuși să cadă pradă drogurilor.

Întrucât minimul de 30% care trebuia direcționat către proiecte dedicate copiilor și juniorilor nu a fost atins consilierii USR vor vota abținere la proiectul numărul 16 de pe ordinea de zi a ședinței de consiliu local de astăzi.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

CSC Șelimbăr va juca miercuri cu FK Csikszereda