3.2 C
Sibiu
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Primii pasageri ai curselor de avion Sibiu – București: Cam vechiuț, întârzieri, fără check-in online

Știri din Județ

Compania românească Air Connect a inaugurat săptămâna aceasta primele zboruri Sibiu – București. Cu o frecvență de 5 ori pe săptămână, compania folosește un avion SAAB cu 36 de locuri pentru zborurile de Sibiu. Dincolo de discursurile oficiale, am urmărit opiniile pasagerilor care au folosit deja această cursă.


Un vlogger celebru în prima cursă

Marian Adventures este canalul de Youtube foarte urmărit al unui vlogger român. Acesta s-a aflat în prima cursă Air Connect de la Sibiu la București. El a apreciat că durata de o oră a zborului este mai bine decât patru ore pe Valea Oltului. Dar a observat faptul că avionul SAAB 340 „ceva mai vechiuț”. Și deși avea loc cu A, fiind la coada avionului, rândul 14 nu are ferestre. Marian a apreciat că zborul a fost ok, doar niște mici zgâlțâituri la decolare și la trecerea peste munți. El nu a reușit să facă check-in online pentru cursa respectivă.

Alți pasageri s-au declarat suprinși că aeronova nu era un ATR-72, așa cum a fost anunțat în presă anterior, ci un SAAB 340, mai mic. Compania Air Connect declara că deține deja 3 aeronave ATR-72, dar mai apoi a decis să închirieze și un SAAB 340 de la compania NyxAir. Acesta este mai mic ca ATR 72. Conform Boardingpass.ro compania Air Connect a decis să închirieze pentru câteva săptămâni acest avion mic din Estonia, cu tot cu echipaj, pentru a face cursele interne lansate de la București.

Video realizat de Marian Adventures în prima cursă Sibiu – București

Întârziere mare la al doilea zbor

După zborul inaugural dus – întors Sibiu – București de luni, 27 martie, cel de miercuri a avut o întârziere foarte mare. Unii dintre pasageri s-au plâns pe internet că au așteptat 3 ore în Aeroportul București să decoleze avionul. De altfel, datele oficiale ale Aeroportului Internațional Sibiu confirmă faptul că respectiva cursă a avut o întârziere de 2 ore și 58 de minute. A ajuns la ora 9.58 dimineața, în loc de ora 7 când era programată. Cursa de seară din București, și cele două de vineri au ajuns la timp.

Datorită întârzierii de miercuri dimineața de la București la Sibiu, și cursa din Sibiu a plecat cu aproape 4 ore întârziere, la 10.42 în loc de ora 7 dimineața. Cursa de vineri dimineața de la Sibiu la București a plecat și ea cu 40 de minute întârziere.

Publicitate

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Zilele Culturale Octavian Goga la Rășinari

Risc de avalanșe în Munții Făgăraș