spot_img
10.7 C
Sibiu
luni, 29 aprilie, 2024
spot_img

Ședința Colegiului Prefectural Sibiu

Știri din Județ

Publicitate

Astăzi, 25 aprilie 2023, prefectul județului Sibiu, domnul Mircea Dorin Crețu a prezidat ședința Colegiului Prefectural, având următoarea ordine de zi:

1. Promovarea sportului pentru toți și dezvoltarea infrastructurii sportive, accesibilă tuturor cetățenilor județului Sibiu.

Astfel, în cadrul prezentării, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Sibiu a prezentat obiectivele Programului Național de utilitate publică „Sportul pentru toți”:

– Încurajarea practicării activităților fizice și sportive, în mod continuu și susținut, de cât mai mulți membrii ai comunității locale;

– Atragerea și stimularea tuturor categoriilor de cetățeni fără nici o discriminare, în mod liber și voluntar, independent sau în cadru organizat pentru practicarea activităților fizice și sportive;

– Încurajarea practicării sporturilor de iarnă și a sporturilor/activităților denumite „de agrement”: schi, patinaj, sanie, sărituri cu schiurile, etc.;

– Încurajarea practicării natației, sporturilor nautice și a sporturilor/activităților denumite „de agrement”.

2. Implementarea Strategiei Județene de Gestionare a Deșeurilor în contextual economiei circulare.

Agenția pentru Protecția Mediului Sibiu a prezentat transformarea deșeurilor într-o resursă – noul concept de dezvoltare durabilă a statelor membre.

Economia circulară este un model de producție și consum, care implică folosirea în comun, închirierea, reutilizarea, repararea, renovarea și reciclarea materialelor și produselor existente cât mai mult timp posibil, prelungind ciclul de viață al produselor.

Aceasta presupune reducerea la minim a deșeurilor. Când un produs ajunge la sfârșitul ciclului său de viață, materialele din care este fabricat sunt păstrate în economie cât de mult este posibil, prin reciclare; ele pot fi utilizate în producție încă o dată și încă o dată, creând și mai multă valoare adăugată.

Conceptul se bazează pe următoarele trei principii fundamentale:                              

– Eliminarea treptată a deșeurilor nerecuperabile și reducerea poluării.                  

– Păstrarea produselor și materialelor la cea mai înaltă valoare de utilizare, cât mai mult timp.

– Regenerarea sistemelor naturale (biodiversitate și ecosistem).

3. Sinteza acțiunilor de control desfășurate de către Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Sibiu și Direcția de Sănătate Publică a Județului Sibiu, în perioada Sărbătorilor Pascale 2023, după cum urmează:

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu:

În perioada 15.03.2023 – 18.04.2023 au fost verificate un număr de 85 de unități cu profil alimentar. DSVSA Sibiu a aplicat sancțiuni contravenționale conform HG 984/2005 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, cu modificările și completările ulterioare, și OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. 

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Sibiu:

În perioada 15.03.2023 – 18.04.2023 au fost verificați un număr de 185 de operatori economici. În urma acestor controale, 133 au fost găsiți cu abateri.

Direcția de Sănătate Publică a Județului Sibiu:

Serviciul Control în Sănătate Publică a efectuat un număr de 64 de controale și 2 recontroale. S-au aplicat 45 de sancțiuni contravenționale.

Materialele prezentate în ședință pot fi vizualizate integral pe site-ul: Instituția Prefectului-Județul Sibiu la secțiunea – Transparență- Ședințe Publice/ Anunțuri/ Minute.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Victorie la șapte goluri pentru Măgura Cisnădie

EDITORIAL: Asfaltări electorale fără viziune