spot_img
9.1 C
Sibiu
vineri, 26 aprilie, 2024
spot_img

Cazul Iordănescu ajunge în instanță

Știri din Județ

Publicitate

Problemele se țin scai de fostul director general al Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură, Eugen Iordănescu. Aceasta este acuzat de fapte de delapidare, trafic de influenţă şi dare de mită.


Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu din data de 16.05.2023 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate.

Redăm mai jos comunicatul de presă emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu:

„Prim procuror adjunct Ruginosu Mihaela, în calitate de purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, este împuternicită să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele: În legătură cu anterioarele noastre comunicate de presă din perioada 8-10 decembrie 2021 privind măsurile luate relativ la săvârşirea unor infracţiuni de delapidare şi corupție de către o persoană cu funcţie de conducere din cadrul Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Sibiu, Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu din data de 16.05.2023 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor de :

– folosire a influenței sau autorității sale de către o persoană ce deține o funcție de conducere de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, prev. și ped. de art. 13 alin. 1 din Legea nr. 78/2000;

– dare de mită, prev. și ped. de art. 290 alin. 1 C.pen., cu referire la art. 6 alin. 1 din Legea nr.78/2000;

-folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, prev. și ped. de art.12 alin. 1 lit. b din Legea nr.78/2000,

-fapte săvârşite în legătură cu procedura de ocupare a unor funcţii de conducere în cadrul Aeroportului Internațional Sibiu .

Prin acelaşi rechizitoriu s-au dispus de asemenea şi soluţii de disjungere a cauzei în vederea completării urmăririi penale cu privire la comiterea unor infracţiuni de delapidare, complicitate la delapidare şi spălare a banilor. 

Precizăm că această etapă a procesului penalreprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri