După succesul internațional în Mexic, între turneul american și cel canadian, filmul independent „Experimentul Pitești” se întoarce la publicul din Sibiu pe data de 16 iunie, 2023, la Cinematograful ’’Arta’’, începând cu orele 18.00
Evenimentul vine în premieră pentru spectatorii din Sibiu și cu o expoziție unicat pe trei nivele care va fi deschisă publicului doar pe perioada evenimentului: exponate care au aparținut studenților trecuți prin experimentul de la Pitești, lucrări de artă și obiecte din timpul filmărilor lung-metrajului.
Acesta este ultimul film cu Ion Caramitru, iar tânăra regizoare Victoria Baltag aduce în atenția privitorilor o bucată mai puțin cunoscută din istoria relativ-recentă a României.
Proiecția Specială va avea loc pe 16 iunie în prezența regizoarei. Tot atunci, Victoria Baltag va prezența detalii despre expoziția proiectului ’’Experimentul Pitești’’, expoziție care tratează trei subiecte importante legate de lung-metraj. Între exponate vom găsi ceasul folosit de Ion Caramitru, scenariul lung-metrajului, fotografii de la filmări, scaunul de tortură. Adiacent, expoziția aduce spre interes trei lucrări semnate Fag Negrescu, studentul închis la Pitești, care după eliberare a pictat ceea ce a văzut în închisoare. Un alt obiect de mare valoare este cerga purtată de către Constantin Merisca în anii de detenție, exponat oferit regizoarei ca donație. Constantin Merisca este unul dintre studenții care a trecut prin închisoarea de la Pitești. Pentru acest eveniment inedit, va invităm începând cu orele 18.00, bilete la casa de bilete a Cinematografului ’Artă’’ din Sibiu sau online aici: https://eventbook.ro/film/bilete-experimentul-pitesti?hall=cinema-arta-sibiu
Filmat la Iași, Suceava, Aroneanu, București, Pitești
Povestea filmului începe cu momente din viața socială a anilor ’ 50 (zona Moldovei, Iași), aduce în prim-plan psihologia umană și culminează cu punerea în imagini a “fenomenului reeducării” în România (1949-1954).
Prima parte a filmărilor s-a desfăşurat la Iaşi. Colegiul Naţional „C. Negruzzi”, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Casa Memorială „Mihail Sadoveanu”, Vila Sonet – Muzeul „Mihai Codreanu”, Râpa Galbenă, strada Sărărie, Primăria şi centrul oraşului Iaşi, de la Palatul Culturii, până la Catedrala Mitropolitană, s-au aflat în obiectivul camerelor de filmat.
S-a filmat și în Aroneanu, sat tradițional românesc, unde sunt două case autentice din 1944.
Primul material filmat despre lungmetrajul despre Experimentul Pitești a fost realizat la Fortul 13 Jilava, iar materialul a fost folosit la prima campanie de colectare de fonduri pentru acest proiect (mai 2015).
„Lung-metrajul‚ Experimentul Pitești este un film document, un film testament, un film manifest şi un film semnal de alarmă. Este imperios necesar să ne cunoaștem trecutul, să învățăm pentru ca atrocitețile istoriei să nu se mai repete niciodată. Cercetarea pentru acest lung-metraj istoric a presupus un efort de analiză a arhivelor și interviuri, pe o durată de peste 4 ani. La mai bine de 30 de ani de la căderea regimului comunist, România încă mai are de documentat acest fenomen. Lung-metrajul a ajuns la lumină după 12 ani de muncă bebevolă, cu aportul a 120 de actori încă neplătiți și peste 800 de oameni în spatele camerei. ’’Facem apel la toate instituțiile statului, companii și persoane private care pot să ne ajute cu distribuția filmului și renumerarea echipei (contact 0747551721)”, a spus Victoria Baltag, regizoarea filmului.
În distribuție, cu o ultimă prezență cinematografică, îl veți putea vedea și pe Ion Caramitru, susținator al acestui proiect.
Proiecția lung-metrajului se va desfășura în scop caritabil, pe durata a o oră și 20 de minute, fiind urmată de o sesiune Q&A cu realizatorii filmului.

Imagine de la filmări, actorul Ionut Ginju, Experimentul Pitești, 2015
Despre Experimentul Pitești știm că „A fost una dintre cele mai cumplite experiențe de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastră”, așa cum afirma istoricul François Furet, membru al Academiei Franceze. Perioada nefastă a istoriei, între 1949-1952, a făcut mii de victime prin reeducare. Scopul: crearea omului de tip nou. Cei care aveau o altă convingere politică sau religioasă, alta decât cele agreate de regim, erau supuși reeducării prin tortură. A fost considerat cel mai agresiv program de spălare a minții din Europa de Est.
„Lung-metrajul despre Experimentul Pitesti este un proiect realizat cu suflet, pentru suflet. Vă invit cu drag și sinceritate să urmăriți filmul nostru, să-l așezați cu grijă în inimă, să-l purtați cu demnitatea cu care merită un astfel de subiect și să priviți spre orizonturi deschise, cu mintea limpede, cu gânduri calde, cu puterea și curajul de-a realiza bijuterii …..în artă, știință, cultură. Și eu, și echipa, vă mulțumim fiindcă ați fost mereu lângă noi, fiindcă ne-ați dat putere să mergem mai departe, fiindcă ne-ați susținut când a fost nevoie să facem acest proiect să prindă viață. Împreună creăm lucruri frumoase! Va doresc vizionare plăcută, liniștită, aducătoare de gânduri bune. Credem în educație ca singura comoară adevărată capabilă să ne ajute să ne dezvoltăm, să ne îmbunătățim și să creștem. Am realizat acest film pentru a oferi educație, informare și arta, pentru a cunoaște trecutul, pentru a învăța din el și pentru a nu permite niciodată să se mai întâmple asemenea atrocități. Mai mult decât atât, Edmund Burke spunea că „Singurul lucru necesar pentru că răul să triumfe este ca oamenii buni să nu facă nimic”, așadar, eu cred că oamenii buni trebuie să acționeze împotriva triumfului răului și asta am făcut noi prin acest proiect. Acesta este primul și singurul film despre fenomenul reeducării, un film-document care tratează o poveste adevărată bazată și pe mărturiile familiilor celor care au murit sub torturi fizice și psihice între 1949-1952. Este un film de interes internațional pentru că dezvăluie un adevăr despre fenomenul de reeducare care s-a întâmplat în toate țările de sub URSS și se întâmplă și astăzi, din păcate”, a mai spus Victoria Baltag.
Proiectul a căpătat interes internațional încă din stadiul de dezvoltare. Asociații din întreaga lume, cinematografe, entități academice au invitat echipa în anii anteriori să vorbeasca despre film (Indiana University din SUA, Regina University din Canada, Pittsburgh University din SUA, Laemmle Theatres din Beverly Hills, UCL și Centrul Cultural Român din Marea Britanie, Asociația Româno-Americană din New York, asociații culturale din Chicago, New York, Calgary, Toronto, Alberta, Barcelona, Zaragosa, Budapesta, Kaunas, Agueda, Las Vegas, Winnipeg, Alberta, Denver, Sofia și multe altele). In prezent, lung-metrajul se bucura de succes international. Anul acesta am inceput cu FESTIVAL INTERNACIONAL DE CINE FRONTERA NORTE organizat de Instituto Municipal de Arte y Cultura de Tecate (IMACTE) din Mexic unde ROMÂNIA a fost ȚARĂ INVITATĂ, iar filmul românesc ”EXPERIMENTUL PITEȘTI” regizat de Victoria Baltag, a avut onoarea sa fie prezentat în deschiderea festivalului. După acest eveniment a urmat un turneu de succes in Mexic, plin de ovații si distincții, după care urmează distribuția in Canada si America. De asemenea ținem să menționăm că filmul este invitat la numeroase alte festivaluri internaționale pe care le vom anunța din timp.
’’Experimentul Pitești’’ un film testament, o voce a celor care au fost torturați în vremea comunismului și a celor care nu și-au găsit încă dreptatea și este un film care tratează un subiect ținut ascuns zeci de ani, un film făcut pentru a dezvălui o istorie din care întreaga societate este necesar să învețe. Este un film manifest care vine cu informații despre comunism, educație, libertate de gândire, dincolo de artă. Este un film de „responsabilitate morală” menit să stea împotriva uitării.
Broșura filmului cu testimoniale de la actori, membri ai echipei și rudele celor care au pătimit la Pitești: https://www.dropbox.com/s/mq8mp3kbsg7prjd/Brosura.pdf?dl=0
Program eveniment:
18.00 – 18.20 – primirea spectatorilor în foaier
18.20- 18.45 – prezentarea expoziției unicat
18.45. 19.00 – verificarea biletelor, intrarea în sala de cinema și scurtă introducere
19. 00 – 20.20 – proiecție film de lung-metraj ”Experimentul Pitești”
20.20 – 20.45 – sesiune de întrebări, răspunsuri și concurs ”Experimentul Pitești”
Contact:
Filmul despre Experimentul Pitești, prin Asociația Connections
victoria_baltag@yahoo.com
Victoria Baltag,
Nr. Tel. 0747551721
Pagină facebook: https://www.facebook.com/ExperimentulPitestiFilmArtistic/

Victoria Baltag în fața portretului mozaic realizat în memoria actorului Ion Caramitru, portret care a fost donat Muzeului Teatrului Național din București de către regizoare.



Fotografii de la filmările lung-metrajului document Experimentul Pitești, 2015