Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu aduce României o vizibilitate fără precedent, spune preşedintele FITS, actorul Constantin Chiriac.
Într-un interviu acordat AGERPRES, Constantin Chiriac vorbeşte despre începuturile acestui festival, pe care îl consideră ”cel mai complex” din lume şi care a schimbat în bine Sibiul din punct de vedere cultural, al promovării, al turismului, dar şi economic. FITS a contribuit esenţial ca România să aibă primul oraş Capitală Culturală Europeană în 2007 şi continuă şi în prezent să facă diplomaţie culturală.
Pornit ca un festival dedicat studenţilor şi tinerilor în urmă cu trei decenii, FITS a dat naştere unui spaţiu pentru spectacole de teatru numit Fabrica de Cultură, a transformat un întreg oraş într-o mare scenă şi se pregăteşte să înfiinţeze un institut în subordinea Academiei Române, unde să fie valorificate colaborările cu personalităţi din toată lumea, care au fost prezente, de-a lungul timpului, la Sibiu, în festival.
Cea de-a 30-a ediţie a FITS se va desfăşura în perioada 23 iunie – 2 iulie.
AGERPRES: Cum s-a născut Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu în urmă cu 30 de ani?
Constantin Chiriac: Nu am călătorit nicăieri. Am văzut România în lung şi în lat, în perioada anilor 1980 – 1989. Ceauşescu, care ura artiştii, a cerut autofinanţare. Am avut o perioadă în care Teatrul din Sibiu, de atunci, avea 87% datorie, ca să obţină (venituri – n.r.) din încasări. Numai 13% erau bani publici. Făceam turnee, eram cu Virgil Flonda în spectacolele cele mai de succes şi mergeam. Într-un an am avut 380 de spectacole jucate în turnee, deci mai mult decât zilele calendaristice dintr-un an, jucam câte două (spectacole – n.r.). Deci am jucat în toate oraşele şi orăşelele din România.
Când a venit această mare schimbare, ce-o fi fost, revoluţie, lovitură ş.a.m.d., ştiţi bine că Sibiul a fost un teatru de război graţie faptului că am avut conducătorul pe care l-am avut şi care, din fericire, a apărat situl istoric al Sibiului, pentru că el a venit cu datoria, cu sarcina clară că trebuie dat jos situl istoric. Eram aici în 1986, când era prim-secretar şi a fost dată jos Cazarma (Cazarma 90 – n.r.), pentru că era a doua clădire din Imperiul Habsburgic, care trebuia dată jos. Era un simbol al Imperiului Habsburgic. Când a venit Revoluţia, aici erau cele mai mari ateliere, în prelungirea cabinei portarului, care au ars. S-a pus foc, pentru că erau foarte, foarte multe mobile care fuseseră luate de la saşii care au plecat. Brukenthalul (Muzeul Brukenthal – n.r.) nu mai avea unde să depoziteze şi le-a dat la Teatru. Multe din mobilele alea au ajuns la cei care erau în nomenclatură. Eu, ca tânăr plin de energie, m-am dus pe banii mei, la Berlin – Berlinul de Est şi am făcut prima structură din viaţa mea, „Renaşterea teatrului sibian”. Mircea Ivănescu mi-a făcut o scrisoare, pe care am transmis-o tuturor teatrelor germane. L-am sunat pe Emil Hurezeanu, care m-a ajutat şi am putut să trec din Berlinul de Est în Berlinul de Vest doar cu buletinul, nu aveam paşaport şi am făcut acea structură – „Renaşterea teatrului sibian”. Am adus tone şi tone de aparatură.
În toată perioada aia am gândit ce pot eu să fac să se schimbe nu numai teatrul, ci felul de a organiza evenimente şi am gândit acest festival. S-a întâmplat să primesc şi propunerea de a reface existenţa de altădată a Universităţii. L-am luat pe domnul Mircea Tomuş şi în zilele evenimentelor de atunci, era atâta lume în jurul Ministerului Educaţiei, încât nu se putea intra. Şi am mers pe undeva prin spate, am văzut un geam deschis, am stat şi am pus spatele şi domnul Tomuş s-a urcat pe spatele meu şi aşa a intrat. Aşa s-a reînfiinţat Universitatea din Sibiu şi a fost readusă Casa de Cultură a Studenţilor, care a fost evacuată de la Sibiu la Ploieşti.
Şi în 1993 am fost numit directorul Casei de Cultură a Studenţilor. Am făcut imediat o trupă de teatru – „Puck”, care a avut alături de Teatrul Naţional din Craiova cele mai multe turnee internaţionale. Am făcut trupe de teatru, de dans, de muzică, de folclor, acolo, la Casa de Cultură, şi am făcut şi un festival de teatru în 1993, unde am adus trupele studenţeşti şi câteva trupe de teatru, la prima ediţie din 1993.
Bineînţeles că în mine au rămas vrând-nevrând reminiscenţele perioadei de dinainte, pentru că am făcut un festival cu premii, după care am zis că nu e bine, ia să fac eu Festivalul Internaţional de Teatru Tânăr Profesionist şi aşa a fost prima ediţie în 1994, unde am jucat „Decameronul”, pus de Iulian Vişa, un spectacol absolut genial şi unul dintre cele mai mari spectacole din istoria teatrului românesc, şi am adus „Decameronul” pus la Vâlcea, de Silviu Purcărete. Tot atunci se crease la Vâlcea Secţia Teatrului din Sibiu, care era dedicată trupei de teatru pe care o făcuse Silviu Purcărete cu amatori, dar care era mult mai bună decât multe teatre profesioniste din România. Şi noi am ţinut-o în continuare, o bucată de vreme, după care ea a devenit de sine stătătoare.
Aşa a fost prima ediţie în care au fost trei ţări şi opt spectacole. După aceea festivalul s-a dezvoltat în progresie geometrică, nu aritmetică, pentru că an de an se dublau, se triplau numărul de spectacole, numărul de invitaţi şi de la toţi cei care m-au înconjurat, oameni care au văzut energia, dar şi potenţialul acestui sit istoric, plecând de la faptul că Sibiul a avut totuşi primul teatru din estul şi centrul Europei, mi-au recomandat: ‘Constantin, e bine ce vrei tu să legi, să personalizezi festivalul, pentru o perioadă te-ai gândit să te inspiri de la Avignon şi de la Edinburgh, dar du festival într-o perioadă în care situl istoric să poată să fie folosit’. Şi atunci am dus festivalul la final de mai, început de iunie, începând din 1996 şi l-am ţinut aşa până în 2011, când a venit o perioadă de ploaie, de nu se mai termina, aşa l-am dus undeva înspre mijloc de iunie, când am mai avut nişte ploi. Şi aşa am hotărât, în 2016, să îl duc la final de iunie, unde l-am şi lăsat.
AGERPRES: Astea au fost începuturile. După 30 de ani, dacă ar fi să facem un top mondial al acestor festivaluri, unde s-ar afla festivalul de la Sibiu?
Constantin Chiriac: Este clar în primele trei, dar ca şi complexitate, ca şi anvergură, ca şi număr de spectacole, este, păstrând modestia şi de multe ori dau exemplul că modestia este calitatea celor care nu au nicio calitate, e în mod cert cel mai complex, pentru că trebuie să apelez la statistică. Suntem în competiţie dacă vreţi cu Avignon şi Edinburgh. Am hotărât să fac Bursa de spectacole, pe care am făcut-o din 1997, împreună cu Şcoala de teatru, în aşa fel încât să dau şansa tinerilor, să dezvolt educaţia în ritm cu dezvoltarea festivalului şi să dau, în acelaşi timp, o coerenţă pe ce înseamnă dezvoltarea produsului cultural prin Bursa de spectacole. De asemenea, chiar din ’96 am pornit spectacolele-lectură, dând şansa dramaturgilor din lume să vină să îşi prezinte noile creaţii prin spectacolele-lectură şi prin spectacolele radiofonice, pe care le-am legat de Teatrul Naţional Radiofonic, care aşa s-a născut ca Teatru Naţional Radiofonic, pe vremea aceea nu era încă teatru naţional. Am făcut cu Radio România spectacolele-lectură, pe care le-am pornit atunci împreună cu Şcoala de Teatru de la Bucureşti. Nu era decât o şcoală de teatru şi în ’97 am adus din profesorii de la Bucureşti şi, împreună cu Virgil Flonda, am inaugurat şcoala de aici. În acelaşi timp, în anul 2000, când am făcut prima şcoală de management cultural, am pus Teatrologie – Management cultural. În 1994, fiind prezent în 1993 la Capitala Culturală Europeană Antwerp, am văzut ce înseamnă capitală culturală europeană şi în 1994, în 2 noiembrie, eram cu o claie de păr mare într-o poză în Tribuna, pe prima pagină, şi era subtitrat: „Constantin Chiriac doreşte pentru Sibiu titlul de Capitală Culturală Europeană”.
De atunci am lucrat pentru acest proiect şi în anul 2000, când a fost ales domnul Iohannis primar, m-am dus la dumnealui şi i-am prezentat platforma pe care o făcusem, în care inclusesem ministere, Televiziunea Română, Preşedinţia, ş.a.m.d. în Comitetul de iniţiativă pentru Capitală Culturală Europeană şi a zis: „da, e interesant”. Eu am spus că mergem la două capete cu Capitala Culturală Europeană, în 2007 sau în 2008. Pe mine mă interesa mai mult 2008, mă interesa un parteneriat cu Marea Britanie. Bun, eram în 2001, la Vancouver, deja preluasem în 2000 Teatrul şi trecusem la Primărie, în 2001, prima dată, Teatrul era la Consiliul Judeţean, eram la Vancouver, la un festival şi îmi scrie Virgil (Flonda – n.r.), îmi trimite un fax: „Constantin, a venit domnul primar şi a spus neapărat până mâine un proiect rapid, ce înseamnă Sibiu Capitală Culturală Europeană”. Şi am stat şi am trimis 29 de pagini pe fax, pe care le-am scris în noaptea respectivă. Atunci a venit ministra Culturii din Luxemburg, care a propus parteneriatul pentru Capitală Culturală Europeană în 2007, pentru că Luxemburgul fusese în 1995 şi lor le venea rândul pentru 2007, numai că ei nu aveau un al doilea oraş şi au mers tot pe Luxemburg şi li s-a refuzat. Şi atunci au venit cu soluţia – Luxemburg şi teritoriile în care se vorbeşte luxemburgheză, pentru că s-a descoperit atunci că saşii din Sibiu şi din împrejurimi vorbesc cam 80% luxemburgheză şi asta a fost istoria asocierii cu Luxemburgul.
Am mers şi am primit training pentru prezentarea proiectului, am prezentat proiectul în 2002 şi bineînţeles că el a fost desemnat câştigător, numai că trebuia luptat cu miniştrii Culturii din Europa, atunci, în 2004, când noi am primit confirmarea, intrau zece ţări şi urmau ca şi cei care veneau din aceste ţări să aprobe. Ministrul Culturii era domnul Răzvan Theodorescu şi m-am dus la domnia sa şi i-am spus: ‘Veţi avea probleme pentru că veţi întâmpina rezistenţa celor zece miniştri noi’, pentru că până în 2009, toate aceste ţări aveau interdicţie de a a aplica pentru titlul de Capitală Culturală Europeană. Eu când am fost în faţa juriului am spus nu există nicio interdicţie pentru România, este pentru cele zece ţări şi au venit juriştii, s-au consultat, au dat pauză de audiere şi au spus: are dreptate. Este prevăzut pentru ţările membre ale UE, deocamdată România nu este membră a UE şi nu este o interdicţie expresă pentru o ţară care este în afara Uniunii. Aşa s-a întâmplat că Turcia a avut Istanbulul Capitală Culturală Europeană în 2010. A folosit acelaşi truc.
AGERPRES: Deci, festivalul a dus şi la Capitala Culturală Europeană.
Constantin Chiriac: Absolut. De asemenea, Teatrul Naţional „Radu Stanca”, pentru că este singurul teatru care a fost prin Hotărâre de Guvern în 2004 consfinţit – m-am consultat cu domnul primar de atunci şi am cerut expres să fie singurul teatru în subordine locală, pentru că mi se pare aberant ca un teatru, care aparţine de o comunitate, să dea seama Bucureştiului şi nu comunităţii, publicului căruia îi aparţine.
AGERPRES: Aţi vorbit de Teatru. Cât de mult în 30 de ani acest festival a influenţat Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu?
Constantin Chiriac: În totalitate, pentru că, graţie vizibilităţii festivalului, Teatrul Naţional din Sibiu a avut turnee cât toate teatrele din România la un loc. În acelaşi timp, marile nume care au venit aici şi au montat tot ce a însemnat spectacole-lectură, şcoală de teatru, pepiniera pe care am creat-o, ea a însemnat motor de dezvoltare. Să nu uităm că eu am cerut imperativ ca echipa care a făcut Capitala Culturală să nu dispară, iar agenda culturală care s-a creat pentru Capitala Culturală să devină o sarcină obligatorie pe care fostul primar şi actualul primar au preluat-o. Şi suntem singurul oraş care are o agendă culturală, coerentă, prin competiţie.
Vă dau un exemplu – zilele trecute am avut un eveniment de familie în Piteşti. Şi am rugat asistenta: făceţi-mi şi mie o rezervare, căutaţi-mi un hotel bun, că vreau să merg la acel eveniment, dar să rămân peste noapte. Şi a venit asistenta şi mi-a zis: ‘domnule Chiriac, să ştiţi că nu e decât un hotel de patru stele’. Când am fost în faţa Comisiei Europene în 2002, am fost întrebat: câte hoteluri de cinci stele aveţi? Nu avem. Câte hoteluri de patru stele? Nu avem. Câte hoteluri de trei stele? Era unul singur. Acum sunt 29 de hoteluri de patru stele, vreo patru – cinci, de cinci stele, iar pensiuni şi hoteluri de trei stele nu ştiu câte sunt. Asta e urmare dezvoltării festivalului şi Capitalei Culturale Europene.
AGERPRES: Este pentru prima dată la ediţia din acest an când organizaţi un sezon sibian. Cât de mult credeţi dumneavoastră că a influenţat fiecare instituţie de cultură din Sibiu, şi nu doar festivalul, Bursa de spectacole?
Constantin Chiriac: Toate au influenţat, toate instituţiile de cultură, în primul rând festivalul, pentru că jucând în 82 de locuri şi am pornit de la 3, 5, 6, 10, s-a creat Fabrica de Cultură, am folosit toate oportunităţile posibile şi imposibile. Am jucat de atâţia ani în bisericile fortificate, am jucat la Ocna Sibiului, la Sălişte, la Sibiel, la Cisnădie, la Orlat, la Cristian. Peste tot am mers în atâtea cetăţi, am folosit situl istoric, pe care l-am adus la viaţă, dar în primul rând spaţiile industriale, pieţele publice, pietonala, parcul, toate au devenit spaţii de joc. Practic, am folosit toate instituţiile care au scenă. Am o experienţă uriaşă în ceea ce înseamnă dezvoltarea unei comunităţi, printr-un dat cultural. Având această experienţă, bineînţeles că am gândit ca această forţă – care e festivalul – să nască acest dialog.
AGERPRES: În 30 de ani de festival nu s-a construit un nou teatru, dar a luat naştere o nouă fabrică – Fabrica de Cultură. Cum îi vedeţi viitorul?
Constantin Chiriac: Noi nu jucăm doar în timpul festivalului (în Fabrica de Cultură – n.r.), dar, nefiind condiţii foarte bune deocamdată de gestionare pe timpul iernii, jucăm din martie până în noiembrie şi graţie spectacolelor de anvergură, „Faust”, care probabil este cel mai mare spectacol al lumii, împreună cu „Prinţesa deocheată”, cu „Lulu”, cu „Metamorfoze”, cu „Jocuri, vorbe, greieri”, iată este un patrimoniu de spectacole, care pot să aducă în primul rând publicul, vineri, sâmbătă, duminică, în condiţiile în care sperăm ca Primăria să ia cât mai repede spaţiul, să-l putem reabilita cu fonduri europene. El va deveni un spaţiu în care putem să extindem pe durata întregii săptămâni această zonă. De asemenea, având 63 de personalităţi cu drepturile de autor pe ceea ce înseamnă toate creaţia celor care sunt pe Aleea Celebrităţilor, având platforma doctorală şi anul ăsta avem 49 de universităţi împreună cu Institutul de Cercetări al Academiei, acolo vom putea să facem un hub de proiecte, în aşa fel încât toate instituţiile de cultură să poate să intre în dialog în acel spaţiu.
AGERPRES: Deci dumneavoastră credeţi în continuare în proiectul acesta – că festivalul poate da naştere unui institut, care să colaboreze sau să fie în subordinea Academiei Române şi acest institut să aibă sediul la Sibiu?
Constantin Chiriac: Da. El are deja sediul semnat împreună cu Biserica Catolică pe spaţiul de la Habitus.
AGERPRES: Datorită festivalului, Sibiul este printre puţinele oraşe din România care are o alee a celebrităţilor.
Constantin Chiriac: Este singurul.
AGERPRES: Cât de mult a contat şi contează pentru reclama acestui oraş, pentru promovarea lui în Europa şi în lume această alee şi mai ales legătura cu aceste personalităţi din zone diferite de pe mapamond?
Constantin Chiriac: Legătura cu personalităţile este cel mai mare câştig, să poţi să fii în dialog. Dumnezeu să îl odihnească pe Peter Brook! Atunci când vedeam spectacolele în perioada comunistă, nu mi-am imaginat vreodată că voi ajunge să-l cunosc şi mai ales să îmi devină prieten şi să îmi trimită mesaje de mulţumire şi de încurajare în 2020, să fac festivalul online, că sunt singurul care are curajul să îşi asume asemenea lucru. Clipa în care dialoghezi de la egal la egal cu Baryshnikov, cu Peter Brook, cu Eugenio Barba, cu Lev Dodin, cu Isabelle Huppert, cu toate personalităţile care sunt acolo şi care vor veni şi cărora le-am impus ca să fie pe această alee trebuie să ajungă la Sibiu cu creaţia lor şi în acelaşi timp să avem dreptul de exploatare a tot ceea ce au creat în zona de educaţie şi de cercetare, deci un contract semnat.
AGERPRES: Aţi vorbit despre online. Festivalul Internaţional de Teatru marchează din nou o premieră pentru Sibiu, este practic primul festival cu o platformă online. Această componentă de online cât de mult ajută la dezvoltarea festivalului şi cât de mult contribuie la încasări?
Constantin Chiriac: Ajută enorm, pentru că, în clipa aceasta, numai ceea ce înseamnă abonamente pentru militarii NATO, pe care am început-o cu Academia Forţelor Terestre în urmă cu şapte ani, când ne-am gândit să deschidem porţile Academiei (Forţelor Terestre Sibiu – n.r.), să jucăm acolo şi pentru civili. Gândim că militarii este bine să se bucure de ceea ce înseamnă miracolul artei. Nu am gândit atunci că vom trece prin pandemie. Când a venit această nenorocire, ne-am mobilizat şi am făcut atunci toate transmisiile online şi am reuşit primul şi singurul festival online, când am avut câteva zeci de milioane. Ne-am perfecţionat şi am făcut o echipă şi o gândire, cum putem să transpunem un spectacol, nu să fie un spectacol filmat cu trei-patru camere, ci să devină o variantă de film, care să aibă subtitrare în engleză, în franceză, în germană, în alte limbi, în aşa fel încât să putem să cucerim şi publicul din afara României. Nu întâmplător, atunci, în 2020, cei mai mulţi spectatori au fost din România şi a doua naţie ca număr de spectatori au fost japonezii. Incredibil, pe locul trei au fost americanii, deci a fost o audienţă fără precedent. Iar acum, dacă ne uităm înainte de festival, avem câteva sute de abonamente, de bilete online care s-au cumpărat. Avem trei sferturi din bilete vândute, până la festival eu cred că toate vor fi vândute.
AGERPRES: Am vorbit pe parcursul interviului de contribuţia FITS pentru comunitatea sibiană. Pentru România, ce înseamnă acest festival? Ce aduce timp de zece zile în fiecare an?
Constantin Chiriac: În primul rând, aduce o vizibilitate fără precedent. Vă dau un exemplu. Anul trecut a fost întâlnirea profesorilor Fulbright din România. Acesta este un program al Guvernului SUA. Erau 21 de profesori care s-au întâlnit la Braşov. Din 21 de profesori care au fost acolo, 17 erau români care plecaseră şi erau profesori în SUA şi toţi fuseseră voluntari de-a lungul timpului, la Festivalul de la Sibiu. Oameni buni, unde ai o asemenea imagine în lume? Faptul că Programul de voluntari a fost atuul pentru care am primit cea mai înaltă distincţie de la împăratul Japoniei, pentru că s-a redus, graţie acestui program, suicidul în Japonia. Lucrăm din 2017 cu Tokyo Metropolitan şi producem an de an câte un mare spectacol împreună cu Silviu Purcărete. Este meritul Teatrului Naţional din Sibiu, al Festivalului Internaţional de Teatru şi al acestui om, care are relaţia direct acolo.
Vă dau în premieră o veste, cel mai mare artist al Japoniei, care va primi anul viitor o stea pe Alee, va juca „Iona” de Marin Sorescu, în traducere japoneză, coproducţie între Tokyo Metropolitan şi Teatrul Naţional din Sibiu. Am gândit să facem un spectacol cu numai doi sau trei oameni, în aşa fel încât anul viitor să fie premiera în mai, la Tokyo Metropolitan şi după aia să îl aducem la Sibiu şi să facem un turneu european, sub tutela Festivalului Internaţional, a Tokyo Metropolitan şi a Teatrului Naţional din Sibiu. Gândiţi-vă că s-a semnat Parteneriatul Strategic cu Japonia, noi facem parteneriat strategic de 30 de ani. M-a sunat zilele trecute domnul Costin Mândrea, este un român care este şeful Coca-Cola Japonia şi care susţine programul de voluntari japonezi, să ajungă japonezii în Sibiu, în România, să vadă acest festival şi să îl replice în Japonia. Şi omul acesta a gândit un lucru bun. Mai vine cu încă trei şefi mari de companii din Japonia, care vor să investească în Sibiu şi în România. Îi dau un premiu special, pentru că oamenii care fac lucruri importante pentru România trebuie recunoscuţi şi adunaţi. În primele patru zile (de festival – n.r.) ştiţi cine e aici? Directoarea mare şi directoarea pe programe internaţionale de la Kennedy Center, este cel mai mare centru cultural al Americii. Din 22 până în 26 (iunie – n.r.) vor fi la Sibiu.
