spot_img
21.3 C
Sibiu
joi, 02 mai, 2024
spot_img

Primarul din Cârța, jud. Sibiu declarat incompatibil de ANI

Știri din Județ

Publicitate

Agenția Națională pentru Integritate a anunțat astăzi că primarul comunei Cârța, jud. Sibiu, Daniel Candulețiu a fost declarat incompatibil. Acesta a exercitat la începutul mandatului de primar, timp de peste un an de zile, funcția de primar simultan cu cea de comerciant.

Publicitate

„CANDULEŢIU DANIEL – Primar al Com. Cârţa, Jud. Sibiu – INCOMPATIBILITATE – S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 22 octombrie 2020 – 02 noiembrie 2021, întrucât a exercitat simultan cu funcţia de primar şi calitatea de comerciant persoană fizică, încălcând astfel prevederile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003.” informează Agenția Națională pentru Integritate. CANDULEŢIU DANIEL nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Daniel Candulețiu a câștigat alegerile locale de la Cârța în 2020 la un singur vor diferență.

Agenția precizează că în astfel de cazuri, pe lângă sancțiuni, primarul nu mai poate candida la funcții publice timp de 3 ani.

„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat (…) încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective (…)”.

„Persoana (…) faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică (…) pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Utilitatea rulourilor exterioare

AUR Sibiu nu a primit niciun refuz! (C.P)

Programul Anii Drumeției pentru luna mai