spot_img
12 C
Sibiu
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
spot_img

EDITORIAL: Negocieri pentru postul de viceprimar al Sibiului

Știri din Județ

Publicitate

Odată cu decizia actualului viceprimar liberal, Alexandru Dumbravă, de a recunoaște faptele de care este acuzat de procurorii europeni, postul de viceprimar al Sibiului va deveni vacant. Unul dintre ele. Celălalt este ocupat de Corina Bokor, FDGR. Deși încă nu a fost eliberat postul, negocierile au început.


PNL se află la un punct de răscruce la Sibiu. Pata neagră adusă imaginii partidului de cazul Dumbravă se va vedea în scăderi procentuale în sondaje. Adrian Bibu, potențialul candidat al PNL la Primăria Sibiu în anul 2024 poate fi direct afectat de acest caz. Dar poate fi și o oportunitate de creștere a propriei imagini. În toate sondajele de anul trecut, din toamnă, și cele din această primăvară, Bibu, ca și candidat PNL, are prima șansă la Primăria Sibiu. Dar în politică lucrurile sunt complicate. Și surprize mereu pot apărea.

Prin vacantarea postului de viceprimar al orașului, Bibu are șansa să îl ocupe, așa cum trebuia să se întâmple după alegerile din 2020. La vremea respectivă, după o campanie cu multe afirmații dure la adresa primarului FDGR, Astrid Fodor, aceasta i-a închis ușa în nas liderului PNL. Și după multe negocieri s-a mers pe varianta Alexandru Dumbravă, viceprimar. O soluție de compromis.

Dacă Fodor acceptă candidatura lui Adrian Bibu la postul de viceprimar și girează aceasta cu voturile FDGR, pentru liberal poate fi șansa să arate cam ce poate face pe viitor la Primăria Sibiu. Dar va fi și în colimatorului primarului Fodor, ca fost contra-candidat.

Există însă și ipoteza în care Fodor negociază postul liber de viceprimar pentru favoritul ei la alegerile viitoare, Alexander Guib, un tânăr consilier local FDGR. Să nu uităm că alegerea viceprimarului se face cu votul consilierilor în funcție. Iar USR și chiar și PSD pot oricând da votul unui candidat FDGR doar pentru a scoate PNL din cărți la primărie. Măcar pentru un an.

Dacă însă urmărim atent relația Fodor – Bibu din ultima perioadă observăm o relaxare, chiar o cordialitate între cei doi. Vechile dușmănii și vorbe se pare au fost date uitării. Iar votul consilierilor PNL merge alături de cel al FDGR, inclusiv la marile proiecte, unele cu dubii publice.

În concluzie, firescul ar fi ca Adrian Bibu să devină viceprimar. Dar în politica românească, firescul nu are totdeauna sens și surprize total neașteptate apar mereu. Mai ales, când președintele Iohannis are un interes ca Sibiul să fie guvernat local după stilul impus de el în trecut.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

ACS Mediaș va întâlni liderul clasamentului