spot_img
17.3 C
Sibiu
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
spot_img

Vernisajul expoziției „[Deadline]…la capătul liniei…” la Muzeul de Artă Contemporană din Sibiu

Știri din Județ

Publicitate

Vineri, 4 august, ora 17:30, la Muzeul de Artă Contemporană, strada Tribunei nr. 6 va avea loc vernisajul expoziției „[Deadline]…la capătul liniei…”, o expoziție semnată Lucian Christian Hamsea și curatoriată de Alexandra Runcan și Alexandru Constantin Chituță.  


Locul desfășurării: Muzeul de Artă Contemporană Brukenthal (Sibiu, Str. Tribunei, Nr.6)

Perioada: 4.08 – 27.08.2023

Curator: Alexandra Runcan, Alexandru Constantin Chituță

Vernisaj: 4 august 2023, ora 17:30


„[Deadline]…la capătul liniei…”, o expoziție semnată Lucian Christian Hamsea și curatoriată de Alexandra Runcan și Alexandru Constantin Chituță, se va deschide vineri, 4 august, ora 17:30, la Muzeul Național Brukenthal – Muzeul de Artă Contemporană, strada Tribunei nr. 6.

Lucian Christian Hamsea revine pe simezele Muzeului Național Brukenthal cu lucrări de pictură și grafică ce fac trimitere la ororile Holocaustului, la atrocitățile de nedescris și la crimele împotriva umanității, care s-au petrecut, paradoxal, într-un mediu civilizat. Artistul  recreează, în acest proiect, un portret psihologic al unor realități trecute, trăite de victimele celui mai întunecat capitol al istoriei secolului al XX-lea. Lucrările sale nu se doresc a fi părți ale unui rechizitoriu de incriminare, ci mai curând sunt forme de recuperare a memoriei victimelor. Monstruozitatea celor petrecute în lagărele de exterminare a constituit, în mod ironic, instrumentul de obliterare și negare a unei suferințe colosale.

Dimensiunea inimaginabilă a mărturiilor istorice ne este restituită vizual în creația artistului, prin impactul cromatic al roșului rubin și prin cursivitatea frustă a liniei. În pictura lui Christian, linia și modulațiile acesteia surclasează tendința grafică, devenind un „axis mundi” – o axă de revoluție a universului său creator. „[Deadline]…la capătul liniei…” este o metaforă pentru sfârșit, un „terminus”  ce duce la limita extremă a prezentului nostru în care necunoașterea sau chiar uitarea trecutului reprezintă pericolul repetiției acestuia.

Vernisajul expoziției va fi urmat de un concert extraordinar susținut de Micea Ardeleanu, unul dintre cei mai apreciați percuționiști profesioniști la nivel internațional, care s-a dedicat în exclusivitate promovării muzicii contemporane.

Accesul publicului la vernisaj și concert va fi gratuit. Expoziția va putea fi vizitată până duminică, 27 august. Programul Muzeului de Artă Contemporană fiind: miercuri și joi între orele 10:00 – 18:00, vineri și sâmbătă între orele 12:00 – 20:00 iar duminică în intervalul orar 10:00- 18:00.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Cisnădia are o Policlinică nouă, modernă