spot_img
6.3 C
Sibiu
duminică, 28 aprilie, 2024
spot_img

Drepturile omului: Polițist sibian acuzat de bătaie. Victima acuzată de ultraj

Știri din Județ

Publicitate

Scandal de proporții, din nou, la Inspectoratul Județean de Poliție Sibiu. Un tânăr acuză un polițist că l-a bătut în plină stradă, fără motiv și a ajuns la spital. Medicul legist i-a acordat 9 zile de îngrijiri medicale. Reprezentanții Poliției susțin însă că este vorba de ultraj și se face o anchetă internă.


Noaptea de 20 spre 21 septembrie 2023. Doi tineri ies dintr-un bar de pe strada Oituz. O mașină de poliție, fără girofar aprins circulă pe stradă. Întoarce pe sens interzi și vine la tineri. Îi legitimează pe cei doi. Totul fără probleme până aici. Apoi, brusc, la comentariile tinerilor referitor la cum circulă polițiștii pe interzis și probabil alte comentarii, situația degenerează. Unul dintre polițiști dă cu spray lacrimogen. Tânărul dă să fugă și este prins și bătut cu bastonul telescopic, chiar și când este căzut la pământ. Prietenul său este și el lovit. Apoi polițiștii pleacă de la fața locului.

Așa relatează victima și martorul la incident bătaia.

Legea Poliție Române precizează când, cât și cum se poate folosi forța de polițiști: Utilizarea forței fizice, folosirea cătușelor, a substanțelor lacrimogene și iritante vor trebui să fie aplicate gradual, proporțional cu scopul urmărit și precedate de o avertizare verbală. Nici vorbă de bătaie. Se recomandă imobilizarea individului violent.

Poliția spune că este vorba de ultraj

„Aspectele la care faceți referire fac obiectul unui dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de ultraj, anchetă aflată în instrumentarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu. Totodată, facem mențiunea că, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, este în curs o cercetare cu privire la modul de intervenție a polițiștilor.” a declarat Elena Welter, IPJ Sibiu.

Codul Penal, la articolul 257 definește ultrajul astfel: „Ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârşite împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii”

Când bătaia aplicată de polițist s-a transformat în ultraj

SIBIU INDEPENDENT a cerut să fie prezentate public imaginile filmate de body-cam-ul polițiștilor acuzați. Poliția a refuzat pe motiv că este deschis dosarul de ultraj și ancheta internă. Deși, în alte țări, în astfel de cazuri de acuzații ale unor abuzuri ale polițiștilor, instituția oferă presei imaginile pentru a se elucida misterul.

Acest caz este însă și mai complicat. După bătaia primită, a venit Ambulanța. Chemată de celălalt tânăr, nu de polițiștii, care au plecat de acolo. Aceștia făceau parte se pare din Secția de Poliție nr 1 din Hipodrom. După sosirea Ambulanței, a venit și un ALT echipaj de Poliție și unul de Jandarmi. Apoi au revenit cu mașina primii doi polițiști acuzați de folosirea excesivă a forței.

Victima săltată de la Spital de Poliție

După suturi multiple la rănile din cap și corp ale victimei la Spitalul Județean Sibiu, polițiștii au luat victima și au dus-o la declarații la Secția de Poliție nr. 1 Sibiu, de unde erau polițiștii acuzați de violențe. Conform martorilor intervievați de SIBIU INDEPENDENT, victima nu a făcut toate analizele necesare, pentru că a fost luat de polițiști. Fără prezența unui avocat, nici la declarațiile/interogatoriul de la secția de Poliție. Victima avea deja și telefonul mobil spart, nefuncțional.

Aici i s-a adus la cunoștiiță victimei acuzațiile de ultraj. După câteva zile victima a cerut certificat medico-legal și caută avocat să își apere drepturile și să acuze polițistul bătăuș.

Publicitate

7 COMENTARII

  1. Vai de mama lor dacă erau în altă țară 😁😁😁acolo prima dată te bat până te termină apoi te întreabă de ce ai făcut ceea ce ai făcut Numai în România sunt aceste discuții legate de a apăra fărădelegile unor oameni prost educați,drogați sau băuți,cică ei au voie să înjure,lovească sau să comenteze dacă sunt legitimați pentru o faptă pe care au comis-o sau pentru altceva.De aceea este posibil să se întâmple în România ceea ce se întâmplă acum. 😡😡😡

    • Adevărat ! Ar trebui schimbată legea și să dea dreptul polițiștilor sa folosească forța . Așa poate le mai cad inelele și lanțurile cocalarilor cu ceafa lată. Nu e normal să îți fie frica să ieși din casă că se iau cocalarii de tine, iar dacă vine poliția trebuie sa ii ia cu binișorul sa nu ii lezeze . Poate daca o iau câțiva pe cocoașă , ceilalți se potolesc de frica .

    • Daca ești prost sa mor eu daca nu-i adevărat ce zic pai u vb ciobanule daca tot zici adevărul dc au fost fara că un avocat sa fie de față aha că sa se mascheze tot bai corupție că în România nu se există ce vb aici îl omoară pe om și tot poliție e șmecheră

  2. O fi și asta ceva.Da’ matale,dacă l-ai vedea pe ăla ca e beat și prost,chiar trebuie sa faci uz de toate armele din dotare,pentru a-l calma???2 polițiști, treji amândoi, au trebuit să-l bată pe ăla, de să-i sune apa în cap.Păi unde este echilibrul de forțe,nene??Tu vii la mine,beat fiind,și mă înjuri. Toate bune și frumoase.Doar că eu am o băta de baseball, și tu nu ai nimic…Ei,eu dacă am un pic de discernământ, te las dracului în pace,chiar dacă tu dai din gură ca un prost.Dar dacă acționez la nervi,normal că o lună o sa bei supă cu paiul.Si doi la mâna, dacă au fost recalcitranți, de ce nu i-au dus de prima oară la secție??Fără bătaie??De ce a trebuit să apară și mașina salvării??Să lămurim un lucru:nu o să vezi niciodată poliția din alte țări făcând uz de forță mai mult decât este nevoie.Mai ales dacă au de a face cu vreun individ beat sau drogat.Asta se traduce printr-un singur cuvânt:”PROFESIONALISM”.Ai auzit de cuvântul acesta??Una este sa fii polițist cu acte în regulă, și alta e să fii un cioban îmbrăcat în haine de polițist, care scoate bastonul și te bate și doar dacă te uiți un pic mai strâmb la el
    Capisci???

    • …foarte corect 😉 doar că majoritatea după câte observ eu din comentariile lor banuiesc că duc dor de vechea miliție care te băteau și cu motiv și de cele mai multe ori fără motiv … exemplu recent dezbaterea de la tv cu omorârea unui tânăr de 30 ani la București …

    • Corect spus,profesionalism mai deloc in aceasta institutie,sunt si departamente umde mai sunt si oameni educati si profi dar in general sunt niste frustrati opariti,de multe ori infractori cu uniforma,se intorc anii „90 in materie de comportament badaranesc in sistemul de militie.Trebuie o ancheta pe masura,imi aduc aminte ce faceau slugile astea incompetente in PANDEMIE,amendau si bateau niste amarati.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Victorie la șapte goluri pentru Măgura Cisnădie

EDITORIAL: Asfaltări electorale fără viziune

Cisnădia are o Policlinică nouă, modernă