spot_img
18.1 C
Sibiu
joi, 02 mai, 2024
spot_img

Florentina s-a născut fără vedere, dar concurează umăr la umăr cu sutele de iubitori ai sportului

Știri din Județ

Publicitate

Duathlon Challengecel mai inedit concurs din Sibiu de îmbinare a alergării cu ciclismul a avut loc duminică, 1 octombrie 2023, în aceeaşi locaţie de poveste. Printre alergătorii și bicicliști din toată țara și străinătate, s-a numărat și Florentina.

Publicitate

„Tânăra iubește oamenii și sportul. S-a născut fără vedere, iar celor pe care-i întâlnește le spune „Mă bucur să te văd”, dar și „La revedere”, declarându-se, încă din start, un om absolut normal.

Și-a dorit mult să participe la ediția aniversară, a 10-a, a Duathlon Challenge , să concureze umăr la umăr cu sutele de iubitori ai sportului veniți din întreaga țară să alerge și să pedaleze în Muzeul Astra și pe drumul județean ce leagă Sibiul de Rășinari.

Așa a luat ființă echipa „Luptătorii”: Marcel Luca – alergător, Florentina Popa și Thomas Roth – cicliști pe bicicletă tandem.

A fost o muncă în echipă: alergătorul a parcurs 5 kilometri, cicliștii alți 20, pentru ca finalul, de 2,5 kilometri, să revină tot alergătorului.

Trei medalii și un zâmbet larg sunt mărturii ale unei zile reușite, cu mult soare de toamnă blândă.

„Mi-am văzut încă o dorință împlinită, ne revedem la următoarea ediție!”

Sunt cuvintele Florentinei, care ne-a făcut o demonstrație de normalitate. Asemeni ei sunt și alți oameni care așteaptă să fie văzuți și integrați, oameni de la care, noi toți, avem de luat aminte.

Pentru că, asemeni Florentinei, ei sunt adevărații luptători!„ – este mesajul Danielei Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Utilitatea rulourilor exterioare

AUR Sibiu nu a primit niciun refuz! (C.P)