spot_img
15.7 C
Sibiu
duminică, 28 aprilie, 2024
spot_img

SONDAJ DE OPINIE SIBIU INDEPENDENT 2023. Iată rezultatele!

Știri din Județ

Publicitate

Din 2020, an de an, în această perioadă, ziarul SIBIU INDEPENDENT realizează un sondaj stradal în municipiul SIBIU pentru a vedea intenția de vot a locuitorilor. Alegerile locale din 2020 au fost un test trecut cu brio de sondajul nostru. Rezultatele prezentate de noi cu 10 zile înainte de alegeri s-au adeverit în rezultatele de la urne. Dar am continuat să facem sondajul și în anii 2021 și 2022. Acum prezentăm rezultatele din 2023.


Din start trebuie precizat că acest sondaj stradal nu a fost comandat de niciun partid politic. Este dorința ziarului nostru de a oferi publicului un sondaj independent. Marja de eroare este de 2,3%. S-au aplicat chestionare stradale cu pas de sondare stabilit, pe cartiere numeric în funcție de densitatea populației. Folosim aceeași metodă din 2020, care ne-a demonstrat că nu dă greș.

Sondajul reflectă intenția de vot a sibienilor acum. Reamintim că alegerile locale și parlamentare vor fi anul viitor în toamnă.

Cine va fi PRIMARUL Sibiului?

Nu mai este o surpriză, după sondajele din 2021 și 2022, că Adrian Bibu (PNL) este primul favorit. Acesta s-a distanțat puternic față de al doilea clasat, actualul primar Astrid Fodor (FDGR). Aici trebuie să precizăm că deși doamna Fodor a anunțat de două ori că nu va mai candida, noi am inclus-o în sondaj. Dar am inclus și obțiunea numirii unui alt candidat FDGR. Toate opțiunile pentru FDGR au mers către numele ei.

Cu peste 56%, Adrian Bibu aproape și-a dublat scorul obținut la alegerile din 2020. Dar căderea primarului în funcție Astrid Fodor la aproape 19% este conform tendinței din sondajele anterioare. Scorul ei s-a prăbușit cu peste 50%. Acest lucru se vede și în votul pentru FDGR de la Consiliul Local și Consiliul Județean.

Candidatul PNL la Primăria Sibiu, actual consilier local, Adrian Bibu

Dacă la USR am avut două opțiuni: Adrian Echert și Raul Apostoiu, la PSD și AUR nu am oferit nume. Dintre votanții USR, majoritatea absolută au mers pe Adrian Echert. Lipsa unui nume de candidat la PSD și AUR s-a simțit în sondajul pentru funcția de primar pentru că un nume cu rezonanță poate aduce voturi în plus.

La Consiliul Local Sibiu, PNL poate face majoritatea simplă. AUR bate la poartă

PNL ar obține 53% din voturi pentru Consiliul Local Sibiu. Cu redistribuția asta i-ar aduce majoritatea simplă. Căderea FDGR se vede și aici. Dar se remarcă o creștere puternică la PSD și AUR. Ultimul partid nici nu este acum în Consiliul Local Sibiu dar are șanse mari să treacă pragul de 5%. Încă în cazul AUR se vede o diferență între votul pentru locale și cel pentru parlamentare la Sibiu. Lipsa unor candidați vizibili pentru acest partid se simte.

USR nu se regăsește după demisiile la vârf din partid pe plan local. Menține un scor care îl poate duce tot la 4 consilieri locali, ca acum.

Daniela Cîmpean, campioana absolută

În cazul intenției de vot din municipiul Sibiu pentru președintele Consiliului Județean Sibiu a trebuit să numărăm de două ori. Rezultatul uriaș obținut în toate cartierele de Daniela Cîmpean arată o notorietate incredibilă. Votanți PNL, FDGR, dar chiar și PSD sau AUR, merg pe mâna ei la șefia Consiliului Județean Sibiu. Scor 76%.

Nominalizați de noi am avut doar la PSD, pe Bogdan Trif. La restul partidelor am mers pe intenția pentru partid fără nume de candidat. La FDGR a apărut uneori numele lui Gabriel Tischer. Iar la AUR, cel al lui George Simion, semn că votanții AUR nu fac diferența între alegerile parlamentare și cele locale și nu știu cine sunt candidații.

Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean

La Consiliul Județean Sibiu, liberalii păstrează fortul

Actualul Consiliu Județean Sibiu este dominat cu majoritate absolută de PNL. Iar sondajul nostru arată că situația, cel puțin în orașul Sibiu, nu se va schimba. Intenția de vot către PNL la Consiliul Județean Sibiu este de aproape 68%. PSD va reuși să depășească aici FDGR. Trendul din anii trecuți arată FDGR în cădere, iar PSD în urcare. Și dacă se respectă și la anul, PSD va fi al doilea partid ales în Sibiu pentru Consiliul Județean Sibiu.

AUR emite și aici pretenții. Dar contează pentru ei și votul din restul județului, unde momentan PNL și PSD împart cam totul. USR în cazul președintelui Consiliului Județean Sibiu și a consilierilor județeni este la un scor extrem de slab. Iar compensarea din județ va fi foarte dificilă.

Pe cine vor sibienii în Parlament?

Știm că sunt multe partide astăzi. Dar noi am mers pe principalele partide care apar și în sondajele naționale. Plus am oferit șansa persoanelor sondate să ne ofere o ALTĂ opțiune. Lucru făcut de unii.

Intenția de vot a sibienilor pentru alegerile parlamentare de anul viitor arată un PNL la aproape 65%, urmat de PSD și USR cap la cap cu 10% și AUR imediat lângă ei cu 9%. Alte partide au obținut aproape 6%.

De remarcat diferența de procente la AUR între alegeri parlamentare și alegeri locale. Fenomenul din 2020, când AUR nu câștiga mai nimic la locale în Sibiu, dar obținea un deputat și un senator în județ nu pare să se repete. Totuși scorul național al partidului se reflectă și în județul Sibiu. Dar mai este mult de muncă pentru a reface surpriza din 2020.

Liderl PNL Sibiu, deputat și ministru Raluca Turcan
Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Victorie la șapte goluri pentru Măgura Cisnădie

EDITORIAL: Asfaltări electorale fără viziune

Cisnădia are o Policlinică nouă, modernă