spot_img
17.3 C
Sibiu
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
spot_img

Parlamentul European a votat bugetul UE 2024. Prioritățile lui Nicu Ștefănuță: creșterea burselor Erasmus, mai mulți bani pentru sănătate și Parchetul European (C.P)

Știri din Județ

Publicitate

Parlamentul European a votat astăzi, 18 octombrie, la Strasbourg, poziția sa privind bugetul UE al anului 2024.

Redăm mai jos comunicatul de presă:

Nicu Ștefanuță (Grupul Verzilor/ALE), negociatorul bugetului UE al anului 2023 care a obținut 1 miliard de euro în plus pentru sănătate, stat de drept, Erasmus, climă și ajutor pentru Moldova, a introdus propunerile sale de creștere a bugetului UE al anului 2024 ca linie de grup a Verzilor Europeni, potrivit unui comunicat de transmis către mass-media.


Cele 5 priorități ale lui Nicu Ștefănuță sunt:

1.      Creșterea bugetului programului Erasmus pentru studenți cu 100 milioane EUR

Cred în tineri și îi susțin, de aceea am cerut creșterea burselor studenților Erasmus. Această sumă nu este suficientă, însă este un început bun care se adaugă ajustării la inflaţie de 67 de euro obţinută anul trecut. Îmi doresc ca UE să investească în tineri și tinerii să nu se simtă descurajați din motive financiare să studieze la universități de top din străinătate. Indiferent dacă familia ta are sau nu are bani, dacă vrei să înveți în Europa, trebuie să poți”, declară Nicu Ștefănuță.

2.      Creșterea cu 20 de milioane de euro a bugetului Mecanismului de Protecție Civilă

Este programul european de solidaritate în caz de urgență – incendii, inundații sau cum a fost la noi în cazul exploziei de la Crevedia. Datorită acestui mecanism au putut fi transportați de urgență la spitalele din străinătate pacienții cu arsuri severe, pentru a beneficia de cea mai bună îngrijire medicală”, adaugă eurodeputatul.

3.      Creșterea cu 20 de milioane a bugetului Programului pentru Sănătate

România are, în continuare, mari probleme în sistemul de sănătate, de la condițiile din spitale, spitale, la pregătirea medicilor și lipsa aparatelor. În situații de criză, mă tem că România nu este pregătită să își ajute cetățenii. De aceea propun creșterea bugetului programului pentru sănătate al UE. Eu îmi doresc ca acele 3 spitale regionale să se realizeze cu bani de la UE, îmi doresc să avem aparatura cea mai modernă, să nu avem infecții nosocomiale în spitalele noastre, să avem condiții ca în străinătate”, menționează Nicu Ștefănuță.

4.      Creșterea cu 17 de milioane de euro a bugetului Parchetului European

Banii europeni nu cad din cer, sunt bani împrumutați ori de la generațiile viitoare, ori din banii contribuabililor și nu ne putem bate joc de ei, nu putem să-i lăsăm să fie furați. Lupta anticorupție este foarte serioasă și eu îmi doresc ca Laura Codruța Kövesi și echipa ei de procurori să nu ducă lipsă de nimic în lupta lor de a apăra statul de drept și banii europeni. Vrem ca banii europeni să ajungă la cetățeni, nu în buzunarele lacome ale infractorilor. Reamintesc că doar în 2022 erau deschise 121 de anchete cu daune estimate la 508,4 milioane de euro din fraudă cu TVA și fonduri europene doar în România” declară europarlamentarul Ștefănuță.

5.      Creșterea bugetului pentru ajutorul european pentru Moldova

Moldova este țara noastră vecină, care nu e membră a UE și care nu are zecile de miliarde de euro ajutor cum avem noi. Este o țară mică, prinsă în gravitația unei geopolitici tensionate, însă chiar și așa moldovenii luptă pentru democrație și independență, cu o conducere politică ce oferă lecții chiar și clasei politice din România. Eu îmi doresc să ajutăm Moldova și parcursul ei european, să continue reformele și investițiile bune pentru cetățeni”, încheie Nicu Ștefănuță.

După votul poziției Parlamentului European, se va intra în negocieri cu Consiliul și Comisia. În funcție de rezultatul negocierilor privind Cadrul Financiar Multianual, până la finalul anului, UE va trebui să aibă un buget votat pentru anul 2024.

Nicu Ștefănuță este primul eurodeputat român afiliat grupului politic al Verzilor din Parlamentul European (Greens / EFA) și este în prezent membru al comisiei de Bugete și al Subcomisiei de Sănătate Publică. Totodată, europarlamentarul sibian activează drept membru supleant în Comisia pentru Mediu, Sănătate Publică și Siguranță alimentară (ENVI), în Comisia pentru Transporturi și Turism (TRAN) și face parte din delegația Parlamentului pentru Relațiile UE cu Moldova precum și din Delegația Parlamentului pentru relația cu NATO. În aprilie 2023, Nicu Ștefănuță a inaugurat primul spațiu din Sibiu dedicat lui Emil Cioran care activează drept birou europarlamentar pentru tinerii din oraș.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Cisnădia are o Policlinică nouă, modernă