spot_img
12.2 C
Sibiu
miercuri, 01 mai, 2024
spot_img

Casa Națională de Asigurări de Sănătate: Prevenția salvează vieți!

Știri din Județ

Publicitate

Începând cu luna iulie a anului 2023, prin Ordinul comun al ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr.1.857/441/2023 emis în baza Hotărârii Guvernului nr.521/2023, s-a creat cadrul legal prin care accesul tuturor persoanelor înscrise pe listele medicilor de familie la consultații preventive periodice și investigații paraclinice specifice, a fost semnificativ îmbunătățit.

Publicitate

În baza reglementărilor menționate, persoanele asigurate se pot adresa medicului de familie pe lista cărora sunt înscrise și pot beneficia gratuit de o evaluare complexă a stării de sănătate, care cuprinde : consultația acordată de medicul de familie, investigațiile paraclinice specifice, prescrise în funcție de vârstă și sex, consultația la medicul de specialitate din ambulatoriu în situațiile în care medicul de familie consideră că aceasta este necesară.

Pentru investigaţiile paraclinice specifice prevenției, medicii de familie întocmesc bilete de trimitere distincte, cu completarea câmpului corespunzător prevenţiei, iar furnizorii de investigații paraclinice aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate au obligația de a le efectua chiar dacă la momentul prezentării asiguratului, valoarea contractată cu casa de asigurări de sănătate a fost epuizată.

Contravaloarea investigațiilor paraclinice specifice prevenției, care depășesc valoarea contractată, se decontează furnizorilor de investigații paraclinice aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate în baza unor acte adiţionale de suplimentare a valorii contractate, după încheierea lunii în care acestea au fost acordate.

Persoanele neasigurate beneficiază gratuit numai de consultațiile de prevenție acordate de medicul de familie pe lista cărora se află înscrise, contravaloarea investigațiilor paraclinice care pot fi necesare sau consultațiile la medicul de specialitate se suportă de persoana neasigurată în sistemul de asigurări de sănătate.

Pachetele de investigații paraclinice specifice prevenției sunt stabilite în funcție de vârstă și sex, astfel :

A. Vârsta cuprinsă între 2 ani şi 5 ani inclusiv:

1. Pentru screeningul anemiei: Hemoleucograma completă, Feritină

2. Pentru screeningul rahitismului: Calciu seric total, Calciu ionic seric, Fosfor, Fosfatază alcalină;

B. Vârsta cuprinsă între 6 ani şi 9 ani inclusiv:

1.Pentru screeningul sindromului dismetabolic pentru copii cu indicele de masă corporală – (IMC) crescut sau la cei cu istoric de hipercolesterolemie familial :Proteine totale serice, LDL colesterol, Trigliceride serice, Glicemie, TGP, TGO, TSH, FT4;

C. Vârsta cuprinsă între 10 ani şi 17 ani inclusiv :

1. Pentru profilaxia sindromului dismetabolic pentru indice de masă corporală – (IMC) crescut sau la cei cu istoric de hipercolesterolemie familial : LDL colesterol, Trigliceride serice, Glicemie, TGP, TGO, TSH, FT4

2. Pentru screening BTS (după începerea vieţii sexuale) :VDRL sau RPR

3. Pentru screeningul anemiei: Hemoleucograma completă, Feritină

D.  Pentru adultul asimptomatic cu vârsta cuprinsă între 18 şi 39 ani :

Hemoleucogramă completă, VSH, Glicemie, Colesterol seric total, LDL colesterol, Creatinina serică cu determinarea ratei de filtrare glomerulară estimată – RFGe, TGO, TGP, determinarea raportului albumină/creatinină urinară;

E. Pentru femeia cu vârsta între 18 şi 39 ani care planifică o sarcină :

 Senologie imagistică, examen Babeș-Papanicolau la 2 ani, VDRL sau RPR;

F. Pentru adultul asimptomatic cu vârsta de 40 de ani şi peste :

Hemoleucogramă completă, VSH, Glicemie, Colesterol seric total, LDL colesterol, Creatinina serică cu determinarea ratei de filtrare glomerulară estimată – RFGe, PSA la bărbaţi, TGO, TGP, determinarea raportului albumină/creatinină urinară, senologie imagistică, examen Babeș-Papanicolau la 2 ani la femei simptomatice, TSH şi FT4 la femei;

G. Pentru adultul cu vârsta de peste 60 de ani :

Hemoleucogramă completă, VSH, Glicemie, Colesterol seric total, LDL colesterol, Creatinina serică cu determinarea ratei de filtrare glomerulară estimată – eRFG, examinare DXA PSA la bărbaţi, TGO, TGP, determinarea raportului albumină/creatinină urinară, senologie imagistică, examen Babes-Papanicolau la 2 ani la femei simptomatice, TSH şi FT4 la femei.

”Sănătatea este cea mai mare bogăție a omului și trebuie apreciată ca atare, sibienii sunt oameni responsabili care  știu să o prețuiască astfel încât avem convingerea că înțelegând importanța prevenției,  numărul celor care se adresează medicilor de familie pentru a-și verifica starea de sănătate, evitând astfel anumite riscuri posibile de îmbolnăvire, va crește de la zi la zi.       

Casa de Asigurări de Sănătate Sibiu este alături de dumneavoastră și vă poate sprijini cu informații suplimentare referitoare la  prevenție sau orice alte  informații legate de sistemul de sănătate, scriindu-ne pe adresa de e-mail: relatii.publice@cassb.ro, telefonic la numărul 0269-21.42.79, int.121 sau direct la sediul din Bulevardul Mihai Viteazu, nr.4, Sibiu.”

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Mediașul intră pe piața de vehicule militare

Iohannis iese la pensie!