spot_img
17.3 C
Sibiu
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
spot_img

Karma șoferilor beți din județul Sibiu. Fac accident și nu mai au scăpare!

Știri din Județ

Publicitate

Karma accidentelor alcoolizate, asta pățesc cei care se urcă la volan după ce au consumat alcool. Deși cred că vor scăpa de filtrele Poliției, de multe ori aceștia acroșează alte mașini sau chiar pietoni, fiind depistați beți în urma cercetărilor.


În perioada 20 – 22 octombrie, polițiștii sibieni au reținut 30 de permise de conducere, au retras 40 de certificate de înmatriculare și au aplicat 745 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 173.000 de lei.

Acum două zile, în jurul orei 14:00, pe DN 1, în timp ce conducea un autoturism spre Brașov, în zona localității Veștem, un brașovean în vârstă de 54 de ani nu s-a asigurat la schimbarea benzii de deplasare și a acroșat un autoturism condus regulamentar. Evenimentul s-a soldat cu pagube materiale. Testarea alcoolscopică a brașoveanului a indicat un rezultat de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La aceeași dată, în jurul orei 19:00, în municipiul Sibiu, pe strada Ștefan cel Mare, testarea cu aparatul din dotare a unui conducător auto, în vârstă de 36 de ani, din județul Hunedoara, a indicat posibila prezență a substanțelor psihoactive. 

O zi mai târziu, în jurul orei 04:00, în Slimnic, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au oprit pentru control un tractor condus de către un localnic în vârstă de 33 de ani. Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat faptul că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. De asemenea, testarea alcoolscopică a celui aflat la volan a indicat un rezultat de 1,69 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ieri, în jurul orei 20:00, în Avrig, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 105F, un bărbat în vârstă de 24 de ani, din Bruiu, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar din sens opus. Evenimentul s-a soldat cu pagube materiale. Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat faptul că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. De asemenea, testarea alcoolscopică a șoferului a indicat un rezultat de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Probleme rutiere au fost depistate și în municipiul Sibiu, acolo unde polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe Bulevardul General Vasile Milea de către un sibian în vârstă de 22 de ani. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. 

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Cisnădia are o Policlinică nouă, modernă