spot_img
15.2 C
Sibiu
luni, 29 aprilie, 2024
spot_img

Nicu Ștefănuță a obținut mai mulți bani pentru bursele Erasmus în bugetul UE 2024 (C.P)

Știri din Județ

Publicitate

Europarlamentarul sibian Nicu Ștefănuță a transmis către mass-media următorul comunicat de presă:


Parlamentul European și Consiliul Uniunii au căzut ieri de acord după 15 ore de negocieri pe cum va arăta bugetul Uniunii pentru 2024.

Nicu Ștefănuță (Grupul Verzilor/ALE), negociatorul bugetului UE al anului 2023 care a obținut 1 miliard de euro în plus pentru sănătate, stat de drept, Erasmus, climă și ajutor pentru Moldova, a introdus propunerile sale de creștere a bugetului UE al anului 2024 ca linie de grup a Verzilor Europeni.

Iată creșterile bugetare obținute la propunerea europarlamentarului:

  1. Creșterea bugetului programului Erasmus pentru studenți cu 60 de milioane EUR

“Inițial am propus o creștere de 500 de milioane de euro pentru a asigura o creștere de 150 de euro. În timpul negocierilor, delegația Parlamentului și Consiliul au redus această sumă la 60 de milioane. Este o luptă pe care îmi doresc să continui să o duc, să cresc bursele Erasmus a studenților la 1000 de euro pe lună ”, declară Nicu Ștefănuță.

  • Creșterea cu 10 de milioane de euro a bugetului Mecanismului de Protecție Civilă

Este programul european de solidaritate în caz de urgență – incendii, inundații sau cum a fost la noi în cazul exploziei de la Crevedia. Datorită acestui mecanism au putut fi transportați de urgență la spitalele din străinătate pacienții cu arsuri severe, pentru a beneficia de cea mai bună îngrijire medicală, tot datorită acestui mecanism pot fi repatriați cetățenii europeni din zone de conflict”, adaugă eurodeputatul.

3. Creșterea cu 4  milioane de euro a bugetului Parchetului European

Lupta anticorupție este foarte serioasă și eu îmi doresc ca Laura Codruța Kövesi și echipa ei de procurori să nu ducă lipsă de nimic în lupta lor de a apăra statul de drept și banii europeni. Vrem ca banii europeni să ajungă la cetățeni, nu în buzunarele lacome ale infractorilor. Reamintesc că doar în 2022 erau deschise 121 de anchete cu daune estimate la 508,4 milioane de euro din fraudă cu TVA și fonduri europene doar în România” declară europarlamentarul Ștefănuță.

  • Creșterea bugetului cu 150 de milioane de euroo pentru vecinătatea UE, inclusiv pentru Moldova

Moldova este țara noastră vecină, care nu e membră a UE și care nu are zecile de miliarde de euro ajutor cum avem noi. Este o țară mică, prinsă în gravitatia unei geopolitici tensionate, însă chiar și așa moldovenii luptă pentru democrație și independență, cu o conducere politică ce oferă lecții chiar și clasei politice din România. Eu îmi doresc să ajutăm Moldova și parcursul ei european, să continue reformele și investițiile bune pentru cetățeni”, încheie Nicu Ștefănuță.

După acest acord provizional între instituții urmează la plenara din Strasbourg vot din partea Parlamentului European oficial care să valideze aceste negocieri.

Reamintim că bugetul anual 2024 va fi completat de o modificare a cadrului financiar UE. Propunerea de modificare a Comisiei vine cu 66 de miliarde de euro în plus pentru perioada 2024-2027, care să acopere ajutorul financiar pentru Ucraina, investițiile în tehnologiile cele mai avansate, industrie, migrație, ajutor umanitar, creșterea rezervelor pentru situații de criză și urgențe. În decembrie, la Summitul European vom vedea dacă șefi de State și de Guvern vor aproba în unanimitate această cerre și dacă vor exista modificări pe această propunere.

Nicu Ștefănuță este primul eurodeputat român afiliat grupului politic al Verzilor din Parlamentul European (Greens / EFA) și este în prezent membru al comisiei de Bugete și al Subcomisiei de Sănătate Publică. Totodată, europarlamentarul sibian activează drept membru supleant în Comisia pentru Mediu, Sănătate Publică și Siguranță alimentară (ENVI), în Comisia pentru Transporturi și Turism (TRAN) și face parte din delegația Parlamentului pentru Relațiile UE cu Moldova precum și din Delegația Parlamentului pentru relația cu NATO. În aprilie 2023, Nicu Ștefănuță a inaugurat primul spațiu din Sibiu dedicat lui Emil Cioran care activează drept birou europarlamentar pentru tinerii din oraș.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Victorie la șapte goluri pentru Măgura Cisnădie

EDITORIAL: Asfaltări electorale fără viziune

Cisnădia are o Policlinică nouă, modernă