spot_img
15.1 C
Sibiu
vineri, 03 mai, 2024
spot_img

Birourile Riverside inaugurate prin plantarea unui copac. A participat și primarul Sibiului, Astrid Fodor

Știri din Județ

Publicitate

Noua clădire de birouri Riverside, din cadrul IT Perspectives s-a inaugurat oficial astăzi, începând cu ora 11:00. La eveniment au participat mai multe oficialități locale, constructori, dar și angajați ai firmei.

Publicitate

Tradiționala tăiere de panglică pierde încet, încet teren, iar cei de la IT Perspectives s-au gândit că, dacă tot au o clădire nouă, smart și eco friendly, să celebreze momentul cu plantarea unui copac. Astfel, după primirea invitaților, aceștia au făcut un mic tur al părculețului din fața clădirii după care au aruncat simbolic câteva lopeți de pământ peste rădăcina noului copac. După aceea, oficialitățile sibiene și invitații au vizitat zona de birouri, spațiile de recreere și priveliștea relaxantă de care se bucură zilnic angajații.

Invitații de onoare au fost: Doamna Astrid Fodor, Primarul municipiului Sibiu; Radu Secoșan & Cristian Cîmpineanu, Fondatori IT Perspectives; Mircea Bulboacă, Președinte grup CON-A; Octavian Ciotlăuș, Managing partner EStudio; Mariana Vistraș, Director regional Banca Transilvania

Proiectul Riverside răspunde cerințelor de dezvoltare ale unei firme mature care își
dorește să inspire și să creeze un nou reper urbanistic pentru orașul din care face parte. Birourile vor facilita activități de dezvoltare software, dezvoltare de competențe rare în IT și vor sprijini creșterea mediului economic, atrăgând în Sibiu actori precum firma Robert Bosch care urmează să activeze alături de noi. Riverside este o cladire cu design biofilic, tehnologizat și accesibil persoanelor cu dizabilități. Fiecare nivel al cladirii are asociat un simbol din natură (Foc, Pământ, Apă, Soare, Aer, Univers), acestea regăsindu-se în designul interior. În exterior completăm conceptul biofilic printr-un parc deschis publicului.

IT Perspectives este o companie sibiană înființată în 2004 ce activează în domeniul dezvoltării software, cu accent pe automatizarea proceselor industriale. Pornind de la 2 angajați și având sediul într-un garaj, cu atenție mare asupra oamenilor și a dezvoltării lor profesionale, din echipa IT Perspectives fac acum parte peste 80 de persoane.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Utilitatea rulourilor exterioare

AUR Sibiu nu a primit niciun refuz! (C.P)