spot_img
11.6 C
Sibiu
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
spot_img

Corina Crețu: Pro România merge singur la europarlamentare

Știri din Județ

Publicitate

Biroul Executiv Naţional al Pro România a decis ca formaţiunea să participe cu liste proprii la alegerile pentru Parlamentul European, cap de listă fiind Victor Ponta.


„Astăzi a avut loc prima întâlnire a Biroului Executiv Naţional al Pro România. Hotărârea noastră rămâne clară, de a candida singuri pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie, cu Victor Ponta cap de listă, iar eu voi fi pe poziţia a doua. Judeţele au fost solicitate să transmită propunerile de candidaţi pentru Parlamentul European. Suntem un partid social-democrat, cu oameni profesionişti care pot face faţă la provocările actuale, începând cu criza energetică, explozia preţurilor, problemele fermierilor, ca şi contextului internaţional legat de Ucraina şi conflictul din Orientul Mijlociu. În contextul politic actual ne putem consolida şi ridica. Avem 2.500 de aleşi locali, primari, viceprimari şi peste 1.000 de consilieri locali, care sunt convinsă că vor să facă numai bine pentru semenii şi comunităţile lor”, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, europarlamentarul Corina Creţu.

Parlamentarul european consideră că ascensiunea şi coagularea forţelor politice extremiste din Vestul Europei pot duce la marginalizarea cetăţenilor est-europeni.

„Personal sunt speriată de ideea antieuropeană a unor partide care militează mai mult sau mai puţin voalat pentru marginalizarea ţării noastre în Uniunea Europeană, ca şi de curentele extremiste din Vestul Europei. Dacă acestea se vor coagula, nu vor aduce decât prejudicii cetăţenilor est-europeni, inclusiv celor români. România este membru al Uniunii Europene, un statut câştigat nu uşor, dar care nu a fost fructificat pe deplin. Depinde de poporul român să îşi aleagă oamenii care să le reprezinte interesele în interiorul Uniunii Europene, în Parlamentul European”, a punctat Corina Creţu.

Sursa info: AGERPRES

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Victorie la șapte goluri pentru Măgura Cisnădie

EDITORIAL: Asfaltări electorale fără viziune

Cisnădia are o Policlinică nouă, modernă