14.1 C
Sibiu
vineri, 23 februarie, 2024

Muzeul Brukenthal Sibiu va expune în premieră națională stampe japoneze şi statui cu samurai

Știri din Județ

Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu va expune, pentru prima dată în România, stampe japoneze şi statui cu samurai, în 21 februarie, în cadrul unui eveniment prilejuit de sărbătorirea Zilei Împăratului Japoniei, a anunţat managerul Alexandru Chituţă, pe pagina de socializare a instituţiei.




„În ultimii ani, Ziua Împăratului Japoniei era sărbătorită în România şi prin expoziţiile cu stampe japoneze. Lucrul acesta îl facem şi în acest an la Sibiu prin sărbătorirea Zilei Împăratului Japoniei prin această premieră expoziţională – stampe japoneze şi statui cu Samurai. De asemenea avem deosebita onoare ca la acest eveniment să participe ES Domnul Katae Takashi, Ambasadorul Japoniei în România începând din luna ianuarie 2024”, a scris Alexandru Chituţă, pe Facebook.



Potrivit managerului Muzeului Naţional Brukenthal, acest proiect expoziţional ar fi „cel mai amplu din ultimii ani din ţara noastră, promovarea stampei japoneze”.

„Muzeul Naţional Brukenthal continuă cel mai amplu proiect expoziţional din ultimii ani din ţara noastră – promovarea stampei japoneze. Începând în 2018 colaborarea cu Ambasada Japoniei în România, cu FITS şi colecţia privată a avocatului George Şerban a dus la organizarea în România a 17 expoziţii de stampe japoneze. A fost organizată la Sibiu, Bucureşti, Braşov, Timişoara, Iaşi, Galaţi, Oradea, Suceava, şi în alte oraşe din România, atrăgând un număr impresionant de 450.000 de vizitatori. Curatoriate de subsemnatul unele expoziţii tematice cu stampe japoneze au fost organizate în premieră în România şi Europa de Est: stampe japoneze din perioada Meiji, stampe japoneze din perioada Edo cu temele Kabuki, Bijin Ga, Peisaje, Shunga şi istorie”, a menţionat Alexandru Chituţă.

Chituţă a explicat de ce sunt importanţi samuraii.

„Elita militară a dominat politica, economia şi politicile sociale japoneze între secolele al XII-lea şi al XIX-lea. Cunoscuţi sub numele de bushi sau samurai, aceşti războinici, care au apărut pentru prima dată în înregistrările istorice ale secolului al X-lea, au ajuns la putere iniţial prin priceperea lor marţială – în special, erau experţi în tir cu arcul, manevrarea sabiei şi călărie. Cerinţele câmpului de luptă i-au inspirat pe aceşti oameni să preţuiască virtuţile curajului şi loialităţii şi să fie foarte conştienţi de fragilitatea vieţii”, a adăugat Alexandru Chituţă.

Expoziţia „SAMURAI. Legendele Japoniei” se va deschide în 21 februarie, la Muzeul Naţional Brukenthal, fiind curatoriată de managerul Alexandru Chituţă. La eveniment va fi prezent şi colecţionarul, avocatul George Şerban.

Sursa text: Agerpres.ro

Sursa foto: Brukenthal National Museum / Muzeul Național Brukenthal/Facebook.com

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

S-a deschis al doilea KFC Drive Thru din Sibiu