spot_img
15.2 C
Sibiu
luni, 29 aprilie, 2024
spot_img

FC Hermannstadt a făcut spectacol în partida cu Dinamo. Oaspeții au contat doar prin numeroșii fani prezenți pe Stadionul Municipal

Știri din Județ

Publicitate

Victorie clară pentru FC Hermannstadt în prima etapă a play-out-ului Superligii. Dacă Dinamo a dominat fondul sonor în tribune, fanii câinilor luând cu asalt Stadionul Municipal, echipa lui Marius Măldărășanu a făcut legea pe teren și s-a impus cu scorul de 3-0, scor stabilit în prelungirile primei reprize. Dragoș Iancu a revenit pe teren după accidentarea groaznică suferită la Ploiești, pe 24 septembrie 2023.


Meci mare făcut de FC Hermannstadt în debutul play-out-ului. Duminică seara, pe stadionul Municipal, aproape plin, echipa pregătită de Marius Măldărașanu a obținut un succes clar, care dă liniște sibienilor în privința salvării de la retrogradare. Duelul celor două formații din Superligă aflate în insolvență a fost adjudecat de sibieni, care au părut că joacă singuri în prima repriză. Mai întâi, Ianis Stoica marcat un gol anulat după cinci minute de analiză în camera VAR. Dinamo a fost salvată la mijlocul primei reprize de sibianul Murgia, care a scos din poartă mingea șutată de Paraschiv. Ocaziile sibienilor au dat roade în ultimele minute ale primei reprize, prelungită de centralul Hațegan cu 11 minute.

Ianis Stoica a deschis scorul în minutul 38. Acesta a trimis în poartă, după ce inițial portarul dinamovist a scos lovitura sa de cap. Raul Opruț a dus scorul la 2-0 în minutul 41, cu un șut din interiorul careului, după ce inițial sibienii au ratat de mai multe ori ținta. În minutele de prelungire acordate de centralul Ovidiu Hațegan a venit și reușita de 3-0. Cristian Neguț a marcat, dar golul a fost validat după alte trei minute de analiză în camera VAR, în condițiile în care Murgia, era în ofsaid, se afla pe direcția mingi, dar nu a influențat niciun adversar.

Cu un liniștitor 3-0, sibienii s-au limitat în repriza a doua să păstreze diferența. Cu cele trei puncte deja acontate, elevii lui Marius Măldărașanu au început să se gândeaacă deja la pauza de aproape două săptămâni și la meciul următor din campionat. LPF a anunțat că partida FC Voluntari – FC Hermannstadt se va juca vineri 29 martie, de la ora 17.30. Următorul meci pe teren propriu al sibienilor va avea loc pe 7 aprilie, de la ora 14.30, cu Universitatea Cluj. Este de apreciat devotamentul suporterilor dinamoviști care nu au încetat să-și încurajeze favoriții nici la scorul de 0-3, nici la finalul jocului. Dinamo poate ajunge din nou pe loc retrogradabil dacă, mâine, FC Voluntari învinge la Arad. Jucătorii sibieni s-au bucurat alături de suporteri pentru frumoasa victorie.

Este de remarcat revenirea lui Dragoș Iancu. Jucătorul a intrat în minutul 84. Acesta a avut o pauză de aproape jumătate de an după accidentarea groaznică suferită la Ploiești, pe 24 septembrie 2023. ”A fost o bucurie, suporterii m-au primit cu aplauze. Nu am știut că voi juca, Mister mi-a făcut o surpriză. Sunt bucuros că am revenit și le mulțumesc celor care m-au ajutat și au fost aproape de mine în această perioadă grea”, a spus Iancu

Eroul meciului de duminică a vorbit și de un rezultat revanșă pentru eșecul cu 1-0 suferit în februarie pe stadionul Arcul de Triumf. ”Un meci greu. L-am așteptat de trei săptămâni, ne-am luat revanșa după înfrângerea de la Dinamo. Consider că acolo am pierdut play-off-ul. Am fost foarte montați, important e că am luat cele trei puncte. Dacă ne bătea Dinamo, erau la două puncte de noi. Obiectivul nostru este locul întâi în play-off și câștigarea Cupei României”, a spus Ianis Stoica.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Victorie la șapte goluri pentru Măgura Cisnădie

EDITORIAL: Asfaltări electorale fără viziune

Cisnădia are o Policlinică nouă, modernă