spot_img
7.2 C
Sibiu
duminică, 28 aprilie, 2024
spot_img

Președintele ACS Mediaș a vorbit despre problemele finanțării echipei. Disputarea meciurilor pe stadionul Gaz Metan este o altă problemă urgentă care așteaptă rezolvare

Știri din Județ

Publicitate

Președintele ACS Mediaș, Ionuț Buzean, a făcut câteva precizări în urma calificării echipei în play-off-ul Ligii a 3-a. Acesta a vorbit de principalele probleme ale echipei din Mediaș: lupta cu trei cluburi de drept public și imposibilitatea folosirii stadionului mare.


Ionuț Buzean a vorbit despre aceste probleme într-un comunicat de presă. ”Când am pornit acest proiect am promis că vom duce fotbalul medieșean acolo unde îi este locul, în cel mai scurt timp. Consider că această comunitate are nevoie de fotbal la cel mai înalt nivel. Pentru a susține o astfel de activitate, în care niciun copil din cei 420 pe care îi avem nu plătesc niciun fel de taxă, este nevoie de o finanțare solidă. De asemenea, condițiile de pregătire sunt improprii sportului de performanță. Din păcate, susținerea de care dispunem în momentul de față este sub așteptări. Aștept toți factorii locali alături de echipă. Suntem angrenați în lupta care urmează din play-off, cu 3 echipe publice, toate reședinte de judeș, care au în spate primării și Consilii Județene. Noi suntem singura echipă de drept privat, însă acest lucru nu ne sperie. Consider că legislația din cazul CSM-urilor trebuie să fie aceeași și la cluburile private. Echipele de drept public, CSM-urile, pot fi finanțațe în orice perioadă a anului fiindu-le eligibile orice cheltuială. Cele private, din păcate, pot primi finanțare doar pe baza ghidului la început de an, iar nu toate cheltuielile pot fi decontate. Este o lege, un paradox care trebuie urgent modificat în condițiile în care echipele publice nu au drept de promovare în primul eșalon. Avem nevoie de câți mai mulți sponsori privați, cu finanțări solide alături de echipă pentru a reuși cele propuse”, a transmis Ionuț Buzean.

Problema disputării meciurilor pe terenul principal este o altă prioritate pentru conducerea clubului. ”Sperăm în continuare să se rezolve problema stadionului. Așteptăm în continuare un răspuns afirmativ din partea Transgaz pentru cele solicitate. Revenind la fotbal, avem un ultim joc foarte important în compania Unirii Ungheni, o echipă puternică cu mulți jucători care au evoluat pe prima scenă fotbalistică a țării. O eventuală victorie ne-ar consolida poziția a doua din clasament. Noi suntem focusați pe orice joc să-l câștigăm și așa vom trata orice dispută indiferent de adversar și de situație”, a mai spus președintele ACS Mediaș.

Sistemul play-off se va disputa în sistemul tur/retur/tur. Dacă își vor asigura locul doi în clasament, ACS Mediaș va disputa 5 jocuri pe teren propriu. ”Sper după aceste 9 dispute să ne clasam pe primele două poziții iar visul nostru să continue. Adversarii din play-off se vor cunoaște după ultima etapă de campionat. Suntem un club clădit pe criterii clare după care ne ghidăm: transparență, integritate și performanță. Acest lucru îmi dă toată încrederea că vom avea un cuvânt greu de spus în lupta pentru primele locuri. Repet, ceea ce am realizat în acest an și jumătate de la înființare sunt rezultate fantastice având în vedere ce condiții am avut la dispoziție”, a mai considerat Buzean.

Au fost menționați și cei care au contribuit la proiectul ACS Mediaș. ”Mulțumesc suporterilor care sunt alături de noi la fiecare meci și fără aportul cărora cu siguranță nu am fi fost aici. Țin să mulțumesc Primăriei Municipiului Mediaș, primarului Gheorghe Roman și Consiliului Local, fără a căror susținere, acest proiect nu ar fi prins aripi. De asemenea apreciem eforturile și susținerea pe care o avem din partea Companiei Romgaz, cât și din partea celorlalți sponsori: Ostenweg, Cantacuz Invest, Delicatese Mediaș, Aterm, etc”, a încheiat Buzean. Sâmbătă, de la ora 15.00, ACS Mediaș va juca pe terenul doi al Complexului Gaz Metan cu Unirea Ungheni.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Victorie la șapte goluri pentru Măgura Cisnădie

EDITORIAL: Asfaltări electorale fără viziune

Cisnădia are o Policlinică nouă, modernă