spot_img
15.2 C
Sibiu
miercuri, 24 aprilie, 2024
spot_img

Mircea Orlățan, candidat Alianța Dreapta Unită pentru Primăria Cisnădie: „Avem termene clare pentru creșe și școli, dar și pentru o companie locală de transport public”

Știri din Județ

Publicitate
Mircea Orlățan, candidatul Alianței Dreapta Unită pentru Primăria Cisnădie, și-a prezentat cele mai importante prevederi ale programului de guvernare locală cu care își propune să modernizeze Cisnădia, în următorii patru ani.

Programul Alianței Dreapta Unită pentru Cisnădie, intitulat „Restart Cisnădie”, prevede o serie de capitole structurate după nevoile locuitorilor acestui oraș, fie că trăiesc în Vatră, fie în Cartierul Arhitecților sau Cisnădioara. Mobilitatea, educația, urbanismul sau calitatea vieții sunt tot atâtea capitole în programul lui Mircea Orlățan și al echipei cu care candidează la Primărie.

„Comunitatea cisnădiană a fost puternic divizată în ultimii 12 ani, de aceea ne propunem să o reconstruim ca o comunitate unită, în așa fel încât cetățenii Cisnădiei să își recapete sentimentul de mândrie că fac parte din aceeași familie”, a declarat Mircea Orlățan, expert în atragerea de fonduri europene, în cadrul unei conferințe de presă. „Vrem să ducem Cisnădia în normalitate, să își atingă  performanța administrativă necesară pentru a duce orașul către dezvoltare”.

Printre primele proiecte pe care și le asumă Mircea Orlățan se numără construcția a două crește, grădiniță, înființarea unei companii de transport, modernizarea drumurilor și rețelelor de apă și canal, atragerea de investitori pentru a oferi locuri de muncă bine plătite cisnădienilor.

Ruxandra Cibu Deaconu, președinta USR Sibiu și candidat la Primăria Sibiu din partea Alianței Dreapta Unită, a declarat în cadrul conferinței de presă că este nevoie de o armonizare a proiectelor în Sibiu, Cisnădie și Șelimbăr. „Dacă viața a făcut în așa fel încât oamenii să trăiască, să muncească și să traverseze zilnic perimetrul Sibiu – Căsinădie – Șelimbăr, este datoria noastră ca administratori să ținem cont de realitate și să le oferim oamenilor ceea ce au nevoie: infrastructură, mobilitate, servicii publice la un nivel nu doar corect, ci chiar la înalt”.

Prezentăm în continuare principalele angajamente din programul Restart Cisnădie, al Alianței Dreapta Unită. Programul complet poate fi citit pe site-ul cisnadie.usr.ro.

RESTART CISNADIE

Cisnădia educată

  1. Finalizăm două creșe de stat în Cisnădie Vatră: prima cu termen de deschidere 2025.
  2. Finalizăm grădiniță + creșă de mare capacitate în 2025 în Cartierul Arhitecților, utilizând soluții de tip construcții modulare temporare. În completare, pana la asigurarea spaților necesare pentru toată poplația orașului, vom aborda curajos parteneriatul public-privat cu aplicarea unui sistem de cofinanțare a acestor servicii.
  3. Demarăm construcția unei unități mixte grădiniță + creșă în cartierul Arhitecților: cu termen de realizare 24-36 de luni.
  • Înființăm învățământul profesional și tehnic dual: în colaborare cu marile firme active în teritoriul administrativ.
  • Inițiem un program de sprijinire a activităților sportive , cu finanțarea predilecta a sportului de masa, după o consultare publica reala si extinsă a cetățenilor, care va începe în luna noiembrie 2024.

Cisnădia mobilă

  1. Înființăm Serviciul de transport public local pentru a oferi cât mai rapid o soluție pentru nevoile cele mai presante de mobilitate ale locuitorilor. Vom continua apoi dezvoltarea serviciului, pe măsură ce vom putea accesa linii de finanțare pentru infrastructura necesară. Termen de realizare iulie 2025
  2. Vom lua măsuri imediate, în colaborare cu Primăria Municipiului Sibiu, pentru operaționalizarea transportului public Sibiu – Cartierul Arhitecților, prin Tursib – începând cu octombrie 2024.
  3. Vom luat toate măsurile pentru ca transportul metropolitan să fie implementat optim la nivelul UAT Cisnădie, de asemenea în colaborare cu Primăria Sibiu, pentru a avea frecvențe, trasee, stații de transport, legături cu UAT-urile participante în cadrul sistemului cât mai bune.
  4. Pe termen lung, urmărim integrarea serviciului local de transport în rețeaua metropolitană de transport public.

Cisnădia comunității

  1. înființăm Centre Comunitare, corect amplasate, dimensionate și dotate, în fiecare din cele trei zone, în care să fie disponibile servicii publice de bază cât mai aproape de oameni.
  2. Vom crea două Zone ale Comunității între Arhitecților și Cisnădie și între Cisnădie și Cisnădioara. Aceste două zone trebuie însoțite de facilități pentru desfășurarea serviciilor și comerțului. Dacă aceste zone vor fi corect proiectate și administrate, vor atrage populație din toate cele trei zone interne, ceea ce va duce la dezvoltarea spiritului

Cisnădia echipată

  1. Vom demara de urgență realizarea noului Plan de Urbanism General, coerent și corect adaptat situației actuale si previziunilor pe următorii 15 ani. Pe diferitele etape de elaborare a PUG-ului vom organiza  consultări publice reale și extinse.
  2. Modernizăm străzile și rețelele edilitare din Cisnădie Vatra și din Cisnădioara.
  3. Preluăm în domeniul public toata străzile din Cartierul Arhitecților care îndeplinesc condițiile minime, conform contractelor încheiate cu dezvoltatorii. Acolo unde sunt probleme de natura tehnica sau juridica vom acorda sprijin specializat tehnic-juridic  pentru a pregăti preluarea. Ulterior, vom moderniza drumurile preluate anterior și a celor preluate începând din anul 2025.
  4. Identificăm noi spații pentru a înființa locuri de joacă și spații verzi în Cartierul Arhitecților.

Cisnădia prosperă

  1. Extindem Zona industrială Cisnădie (Est) pentru activități de producție, logistică și servicii. Deschidem  Parc Industrial Tehnologic Inovativ între Vatră și Arhitecților pentru activități economice de tehnologie inalta, din sectoarele IT&C si  Cercetare-Dezvoltare. Oamenii trebuie să aibă locuri de muncă aproape de casă, cu salarii mari.
  2. Vom stimula activitățile turistice și de servicii conexe, în colaborare cu deținătorii de infrastructuri de turism și agrement, cu administratorii obiectivelor turistice de interes. Vom crea si vom promova un puternic Brand turistic local.

Cisnădia incluzivă

  1. Acționăm pentru a oferi medicilor rezidenți, primari și specialiști cele mai favorabile condiții, astfel încât aceștia să fie determinați să activeze în Spitalul Orășenesc. Avem în vedere asigurarea de locuințe de calitate, complet dotate, prime de instalare.
  2. Acordam sprijin medicilor de familie din teritoriu, ii  sprijinim pentru obținerea de spații de funcționare. Încurajăm si sprijinim medicii de familie să își deschidă cabinete unde este nevoie de ele, mai ales in  Cartierul Arhitecților și în Cisnădioara.
  3. Sprijinim Clubului Pensionarilor din Cisnădie. Vom realiza activități prin care seniorii comunității pot ajuta alte persoane în dificultate sau copii sau să activeze în proiecte comunitare, astfel încât aceștia să-și valorizeze la un nivel superior utilitatea socială.
  4. Construim în Cisnădie locuințe sociale. Vom accesa finanțări nerambursabile pentru această întreprindere.

Cisnădia curată

  1. Scădem taxa de salubrizare: prin măsuri pentru creșterea colectării selective, creșterea conformării (număr real de persoane declarate), sistem eficient de cip pe pubelă și monitorizare ridicări, monitorizare video etc.si acționăm împotriva poluării cu deșeuri menajere și deșeuri din construcții
  2. Dezvoltarea infrastructurii de apă și canalizare în Cartierul Arhitecților: Realizăm un sistem avansat de preluare și transport al apelor uzate din Cartierul Arhitecților, inclusiv pentru viitoarele dezvoltări urbane, direcționând apele uzate către Stația de epurare de la Mohu. Acest proiect va fi inclus în ADI apă, cu finanțare asigurată prin Programul Sectorial Dezvoltare Durabilă 2021-2027.
  3. Extindem sistemul de canalizare în Cisnădioara: Construim un sistem centralizat de alimentare cu apă și canalizare în Cisnădioara pentru a răspunde nevoilor în creștere ale zonei, integrând acest proiect în cadrul ADI apă pentru finanțare prin Programul Sectorial Dezvoltare Durabilă 2021-2027.

Mai multe detalii pe cisnadie.usr.ro

Comunicat de presă transmis de Filiala Locală USR Cisnădie

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri