spot_img
17.9 C
Sibiu
vineri, 10 mai, 2024
spot_img

Student sibian decorat cu Emblema de Onoare, de Ziua Forțelor Terestre Române

Știri din Județ

Publicitate
Tudor-Cătălin Codreanu, student al Academiei Forţelor Terestre (AFT) „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, a fost decorat cu Emblema de Onoare pentru mai multe invenţii ale sale, printre care şi o casă inteligentă sau o staţie meteo autonomă. Distincția i-a fost oferită în cadrul ceremoniei organizată cu ocazia Zilei Forțelor Terestre Române.

„Îmi doresc să îi încurajez pe toţi cei care se află în căutarea unei pasiuni să îşi urmărească visele şi să nu renunţe niciodată. Fiecare obstacol întâlnit pe drum poate fi depăşit cu determinare şi perseverenţă, iar fiecare succes şi, de ce nu, eşec obţinut să fie o treaptă în plus către împlinirea personală şi profesională. Cu recunoştinţă faţă de cei care m-au susţinut pe parcursul acestei călătorii extraordinare, privesc acum spre viitor, pregătit să înfrunt noi provocări şi să trăiesc noi aventuri în lumea fascinantă a tehnologiei şi inovaţiei”, a declarat sd.sg. Tudor-Cătălin Codreanu.

Publicitate
Foto: Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu – Facebook

Student în anul trei, Arma Comunicaţii, Tehnologia informaţiei şi Apărare Cibernetică la AFT Sibiu, el este fascinat de robotică, fiind câştigător a numeroase premii la diverse competiţii, printre care şi cel de excelenţă la cea de-a treia ediţie a concursului naţional „Student Design&Manufacturing Competition”, cu lucrarea „Celula flexibilă de sortare a cartuşelor utilizând robotul paralel BULLETSORT”.

„A explorat domenii variate şi a căutat mereu să îşi lărgească orizonturile în universul tehnologiei, al inovaţiei şi cercetării, dezvoltând proiecte precum: dozator automat de cocktail-uri, sistem de tip ţintă mobilă pentru simularea reală a şedinţelor de tragere, o casă inteligentă, în miniatură, controlată prin wi-fi cu o aplicaţie software, prin care se pot monitoriza şi modifica diferiţi parametri ai acesteia, celula flexibilă pentru sortarea cartuşelor, staţia meteo autonomă, un proiect pentru îmbunătăţirea dispozitivelor de tragere prin adăugarea controlului din aplicaţie software şi transmiterea datelor prin radio”, se arată în comunicatul AFT Sibiu.

Casa inteligentă controlată prin aplicaţie gândită de acest student militar „este o casă în miniatură, controlată prin wi-fi cu o aplicaţie software, prin care se pot monitoriza şi modifica diferiţi parametri ai locuinţei sau să funcţioneze în mod autonom. Monitorizezi: temperatura, calitatea aerului, umiditatea şi poţi să aprinzi, stingi, schimbi culoarea şi intensitatea becurilor, tragerea draperiilor, deschiderea uşilor, pornirea ventilatorului, iar modul autonom, să se pornească ventilatorul când se ajunge la o temperatură prestabilită, să se tragă draperiile dacă soarele este puternic şi altele)”, a explicat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al AFT Sibiu, Alexandra Trefaş.

O altă invenţie a studentului de la AFT Sibiu este o „staţie meteo autonomă, care funcţionează cu un panou solar pentru autonomie crescută, iar aceasta poate monitoriza 12 parametri meteorologici (umiditatea, temperatura, altitudinea, presiunea, calitatea aerului, umiditatea solului, densitatea ploii, viteza şi direcţia vântului) şi afişează pe o platformă cloud toate aceste date pentru a putea să fie urmărite de oricine”, a arătat Alexandra Trefaş.

Şeful Statului Major al Forţelor Terestre, gl.lt. Ciprian Marin, a acordat în acest an Emblema de Onoare pentru doi studenţi militari de la Sibiu, cel de-al doilea fiind sd.plt.maj. Radu Ionuţ Andrei Marin. Acesta este pasionat de securitate cibernetică şi a participat la numeroase competiţii naţionale, unde s-a clasat, de cele mai multe ori, cel puţin în primii 10% dintre participanţi. A reprezentat cu succes Ministerul Apărării Naţionale şi Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu în exerciţii naţionale de cyber security, precum CyberMAN şi CyDex, dar şi internaţionale, de nivel NATO, precum Locked Shields, organizat de Comandamentul Apărării Cibernetice.

Ciprian Marin a organizat, în ultimii doi ani, două concursuri de securitate cibernetică, unul la nivel local, între academie şi şcolile militare de maiştri militari şi subofiţeri, şi unul naţional, competiţii la care s-au înscris peste 360 de elevi de liceu şi studenţi din ciclurile de studii universitare de licenţă şi masterat, din mediul militar şi civil, dar şi pasionaţi sau curioşi de acest domeniu.

„Ambiţios şi competitiv din fire, sd.plt.maj. Radu Ionuţ Andrei Marin este şi un împătimit al sportului. De-a lungul timpului a participat la numeroase competiţii locale, naţionale, europene şi mondiale de karate, reuşind să obţină locul I la Campionatul Mondial de Karate Tradiţional Fudokan Shotokan din Serbia, în anul 2011, fiind totodată şi deţinătorul Centurii Negre (1DAN)”, se mai arată în comunicatul AFT Sibiu. 

Sursa: agerpres.ro

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Meci de vacanță pentru ACS Mediaș

În căutarea victoriei salvatoare