14.1 C
Sibiu
vineri, 05 iulie, 2024

Proiectul „Ai Puterea de a spune Nu!” – un îndemn pentru tinerii din județul Sibiu

Știri din Județ

Proiectul ”Ai Puterea de a spune NU” este implementat în județul Sibiu de Asociația Culturală pentru Educație, Tradiție și Valori CREATIV și urmărește să susțină publicul tânăr în conștientizarea și combaterea provocărilor generate de consumul de droguri și de atitudinile discriminatoare. Prin reprezentarea autentică a acestor comportamente într-o formă artistică, proiectul are ca obiectiv atât informarea publicului cu privire la fenomene sociale cu implicații majore la nivel individual, cât și furnizarea unor direcții și instrumente care pot veni în sprijinul persoanelor aflate în situații similare celor abordate. 

“În perioada mai – iunie în Sibiu, Cisnădie și Rășinari vor fi prezentate două spectacole ale Teatrului Național Aureliu Manea din Turda în cadrul acestui proiect și anume “Van Dan – 10 ani de sânge murdar”, care abordează tematica adicției și a consumului de substanțe interzise, și “Casa Foster a copiilor imaginari”, care ilustrează tematica bullying-ului și a provocărilor generate de discriminare. Construite prin dramatizarea și anonimizarea unor povești de viață reale, cele două spectacole marchează atât riscurile, cât și opțiunile de reabilitare și integrare a acestor comportamente, devenite mult mai pregnante în contemporaneitate. Prin crearea unui spațiu inclusiv, în cadrul sesiunilor de întrebări și răspunsuri de la finalul spectacolelor, proiectul facilitează dialogul și relaționarea deschisă, dezvoltă gândirea critică și susține pluralismul de opinii. “ au spus organizatorii

Program spectacole luna mai:

Publicitate
  • 15 mai, ora 10 – Scoala Octavian Goga Rășinari
  • 15 mai, ora 12 – Scoala Sava Popovici Barcianu Rășinari
  • 21 mai, ora 11 – Casa de Cultură Cisnădie
  • 27 mai, ora 10 și ora 12 – Colegiul Național Octavian Goga Sibiu

”Ai Puterea de a spune Nu” este un demers care își propune să încurajeze exprimarea publicului tânăr prin mijloace culturale interactive, dar și să crească implicarea în acțiuni de conștientizare și responsabilizare la nivel de comunitate, propunându-le tinerilor un mod de a-și petrece timpul liber relevant pentru stilul lor de viață și pentru dificultăți și provocările vârstei.

Proiectul este cofinanțat de Consiliul Județean Cluj prin Școala Populară de Arte și Meserii Ilie Micu Sibiu în cadrul agendei de tineret 2024.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri