FOTO: „Suflet de Compostor” – piesele artistice ale colectivului RaColaj din Sibiu care decorează autobuzele din oraș poat fi văzute acum în original în cadrul FITS!

Știri din Județ

Publicitate
Expoziția „Suflet de Compostor” aduce operele originale care decorează autobuzele sibiene la îndemâna publicului în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS). Operele pot fi vizitate gratuit pe toată perioada festivalului și sunt expuse în incinta Departamentului pentru Artă și Teatru a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, strada Banatului nr. 12.

Vernisajul expoziției a avut loc astăzi la ora 18:00, iar vizitatorii au avut ocazia de a cunoaște și de a sta de vorbă cu realizatorii operelor într-un mediu informal și relaxat, iar operele expuse în holul clădirii au putut fi admirate de participanți. Fiecare piesă artistică a fost însoțită și de informații privind titlul operei, realizatorul acesteia și chiar datele de contact ale artistului.

Natura contemporană a operelor prezentate permite publicului să își caute propria interpretare a operelor din fața lor, indiferent de cât de abstracte sau absurde sunt. Cu toate acestea, titlul adesea oferă un indiciu pertinent, iar în cazul acestei expoziții se poate simți o temă socială iminentă care caracterizează operele parte din expoziție.

Copii ale pieselor artistice din cadrul acestei expoziții„ sunt expuse pe perioada întregii veri în autobuzele Tursib, reprezentând un mod atipic dar ambițios de a disemina arta și cultura prin „recapturarea” spațiilor cotidiene, adesea anoste.

Ne dorim să aducem arta mai aproape de oameni, chiar acolo unde își încep ziua: în autobuz. Sibiul are deja o relație specială cu arta, iar noi credem că și transportul public poate face parte din această poveste. Apreciem lucrurile făcute din suflet și sperăm ca și călătorii noștri să le aprecieze la fel”, susține Ioan Rus, Director General al Tursib S.A. într-un articol postat pe pagina companiei.

La acest vernisaj al expoziției au fost prezenți realizatorii operelor, și anume Aura Badiu – fondator RaColaj, Aron Baltesiu, Catrinel Dragomir, Claudia Ramba, Cristina Geană, Dan Albu, Florentin Logigan, Gabriela Enache, Iulia Ursa, Magda Ienci și Maximilian Ștefănescu.

RaColaj reprezintă primul colectiv artistic din România dedicat artei prin colaj și a fost înființat la Sibiu în 2019. Pentru vizitatorii expoziției sunt disponibile la fața locului și materiale informative despre acest colectiv artistic.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

AFC Tălmaciu a pierdut finala de la Făgăraș