Europarlamentarul Victor Negrescu a venit, luni, la Sibiu, pentru a mă susține în postura de candidat la președinția Consiliului Județean, dar și pe colegii mei aflați pe lista PSD de consilieri județeni.
”Pe Bogdan îl consider prietenul meu, este un om cu care am colaborat în Guvernul României, este un om care, atât la Ministerul Turismului, cât și la Garda Națională de Mediu și la Agenția pentru Protecția Mediului Sibiu, a realizat foarte multe proiecte cu finanțare europeană, fiind dat de multe ori drept exemplu pentru reușitele lui. Același lucru îl va face și la Consiliul Județean Sibiu, în calitate de președinte, pentru că Sibiul este restant la accesarea banilor europeni. Îi urez succes și îl asigur de tot sprijinul meu!”, spune Victor Negrescu.
Am fost, împreună cu Victor Negrescu, și la Săliște, pe străzile orașului și în târgul săptămânal din localitate, pentru a îndemna oamenii să-l voteze pe Teodor Dumitru Banciu la Primăria Săliște. Este un profesionist în meseria lui, iar Săliștea merită un primar competent, care să repornească dezvoltarea orașului. Reprezentantul Mărginimii pe lista PSD pentru Consiliul Județean este Dumitru Beschiu, un întreprinzător de-al locului cunoscut de toți crescătorii de animale din zonă și nu numai.
Împreună cu candidatul PSD la Primăria Municipiului Sibiu, Gheorghe Florian Giubega, și doamna Corina Bokor, candidat PSD la Consiliul Local Sibiu, dar și cu alți colegi, am fost apoi în mai multe cartiere din municipiu, pentru a sta de vorbă cu oamenii.
Victor Negrescu nu a venit la Sibiu doar în campanie electorală, el este prezent periodic în județul nostru pentru că are un cabinet europarlamentar în municipiul Sibiu, unde acordă audiențe. Precedenta sa vizită de lucru în județul nostru a fost la începutul lunii aprilie, când, împreună cu colegii din organizația PSD Sibiu, a participat la o acțiune de împădurire în comuna Chirpăr. Cu toții am plantat atunci 14.500 de puieți de gorun și paltin, pe o suprafață de 2.9 hectare.
Victor Negrescu, cel mai activ europarlamentar, este cunoscut și respectat la nivelul legislativului european. Este o onoare pentru mine că mă consider nu doar colegul, ci și prietenul lui!
Articol publicat la comanda PSD Sibiu, Cod mandatar: MFC21240002