17.4 C
Sibiu
sâmbătă, 27 iulie, 2024

Zeci de copii au participat la concursul de orientare turistică sportivă din Pădurea Cisnădiei

Știri din Județ

Cea de-a treia ediție a „TROFEULUI CIREȘARII”, un concurs de orientare turistică sportivă s-a desfășurat sâmbătă, 18 mai 2024 . Locul desfășurării a fost la bariera de pe Strada Livezii, la liziera pădurii spre Valea Ursului. La start s-au prezentat peste patruzeci de copii și tineri din Sibiu și Cisnădie care au avut de înfruntat dificultățile traseului de concurs cât și a vremii capricioase ploaie și vânt.

Concursul ,,Cireșarii ” organizat de Clubul Sportiv Măgura Cisnădie este cuprins într-un amplu proiect al Clubului Măgura denumit „LA PAS PE POTECILE MUNTELUI ” și este cofinanțat și de Consiliul Județean Sibiu.

Proiectul mai include și alte activități: concursuri (Cupa Măgura, Floarea de Colț), tabără de instruire și inițiere în tainele mersului la munte, acțiuni educative referitoare la consumul de droguri, alcool și tutun, modul de protectie a naturii și cunoașterea zonelor turistice istorice.

Publicitate

„Doresc să felicit organizatorii Trofeului ,,Cireșarii”, în special pe domnul Fleaca Nicolae pentru toată implicarea în comunitatea noastră. Felicitări și participanților și premianților!” – a transmis Gheorghe Huja, primarul orașului Cisnădie.

Programul evenimentului a inclus o festivitate de deschidere la ora 8:00, urmată de desfășurarea concursului între orele 8:20 și 14:00. La final, de la ora 14:00, s-a organizat festivitatea de premiere, în cadrul căreia au fost premiate primele trei locuri pe categorii de vârstă și gen.

După desfășurarea probei, clasamentul arată astfel:

𝐂𝐚𝐭𝐞𝐠𝐨𝐫𝐢𝐚 𝐀: 𝟏𝟎 – 𝟏𝟒 𝐚𝐧𝐢, 𝐟𝐞𝐭𝐞:

Locul I OLAR ANASTASIA – Palatul Copiilor Sibiu

Locul II ROȘCA NATALIA – Palatul Copiilor Sibiu

Locul III STANCIU CARLA – Palatul Copiilor Sibiu

BĂEȚI:

Locul I MAIER CRISTIAN – Palatul Copiilor Sibiu

Locul II DUMITRAȘCU DENIS – Clubul Copiilor Cisnădie

Locul III BAN PAUL ȘTEFAN – Palatul Copiilor Sibiu

𝐂𝐚𝐭𝐞𝐠𝐨𝐫𝐢𝐚 𝐁: 𝟏𝟓 – 𝟐𝟎 𝐚𝐧𝐢, 𝐟𝐞𝐭𝐞:

Locul I POP IONELA VALENTINA – Șc. Gimnazială 2 Cisnădie

Locul II BAN NICOLETA – Palatul Copiilor Sibiu

Locul III DUMITRESCU ȘTEFANIA – Palatul Copiilor Sibiu

BĂEȚI:

Locul I BURJA TUDOR – Palatul Copiilor Sibiu

Locul II GHEORGHE ANDREI – Palatul Copiilor Sibiu

CLASAMENT GENERAL:

Locul I PALATUL COPIILOR SIBIU

Locul II SCOALA GIMNAZIALĂ NR 2 CISNĂDIE

Locul III CLUBUL COPIILOR

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

CSC Șelimbăr l-a cedat pe Visic