17.4 C
Sibiu
sâmbătă, 27 iulie, 2024

Analize Alegeri Locale 2024: Candidatul PSD la Tălmaciu prins cu minciuna de actualul primar PNL, Ioan Oancea

Știri din Județ

Campania electorală suportă orice, spune o vorbă românească. Politicienii pot spune orice. Mai noi și scriu pe Facebook. De exemplu, candidatul PSD la Primăria Tălmaciu, Barbu Octavian Constantin, fiul unui fost primar PSD care a condus Tălmaciu mulți ani, a scris pe Facebook despre un credit contractat de la bancă de Primărie pe vremea tatălui său și cât de benefic a fost pentru oraș. A mai spus că respectivul credit are o dobândă de 2% și că este plătit pe 20 de ani, deci și de actuala administrație a orașului. Și a mai scris că acel credit era o cofinanțare pentru un proiect de 20 milioane lei de la Guvern. Totul în 2008, când încă nu erau fonduri europene, spune candidatul PSD. Doar că primarul PNL, Ioan Oancea l-a prins cu minciuna și i-a dat și o lecție de economie.


Iată ce a scris pe Facebook candidatul PSD, Barbu Octavian Constantin:

Primarul PNL, Ioan Oancea dă replica plus o lecție de economie

Redăm mai jos replica primarului PNL al orașului Tălmaciu, Ioan Oancea:

Răspuns la intrebarile adresate de contracandidatul Barbu Octavian Constantin

Stimate domn,

Din respect față de cetățeni, vă răspund la întrebările dumneavoastră.

Referitor la prima întrebare: de ce, în calitate de consilier, am susținut aceste investiții și credite?

Vă rog să nu influențați cetățenii cu informații false. În primul rând, eu nu am fost consilier local în acea vreme, prin urmare nu puteam vota și nu puteam fi de acord cu accesarea creditului de 6.000.000 lei în anul 2008. Mandatul meu de consilier a început în anul 2012.

În al doilea rând, nici eu și nici alți consilieri nu avem cunoștință de fonduri nerambursabile de la guvern în valoare de 20.000.000 lei. Nu știm ca în istoria orașului Tălmaciu să fi existat vreo finanțare nerambursabilă de la guvern pentru această sumă. La fel, nici eu și nici consilierii mei nu v-am cerut socoteală pentru aceste credite.

Afirmația dumneavoastră, că aceste credite au fost esențiale pentru cofinanțarea unui presupus proiect major de infrastructură, nu este adevărată. Legătura dintre accesarea acestor credite și presupusa pierdere a unei finanțări nerambursabile de 20.000.000 lei nu are justificare. Prin această afirmație induceți în eroare cetățenii.

Comparația dumneavoastră referitoare la cât reprezintă aceste plăți din totalul veniturilor nu este relevantă. Bugetul actual al primăriei este diferit de bugetul din acei ani, procentul plăților ratei de capital și al dobânzilor din total venituri fiind diferit.

Referitor la dobândă, din surse BNR, reiese că dobânda în acea vreme, respectiv anii 2008-2010, a fost undeva între 11,88% și 14,50%, acum situându-se undeva la 7,5%, nicidecum 2%, cum menționați dumneavoastră.

Nu cred că am menționat undeva obstacole în conducerea administrației din cauza acestor credite. Doar legăturile pe care le faceți dumneavoastră între motivul accesării acestor credite și realitate sunt diferite. Faptul că în acea perioadă lucrările de infrastructură au fost efectuate din credite, iar acum sunt efectuate din bugetul local, reflectă strategii diferite. Dacă doriți și alte informații despre cum anume s-au cheltuit banii din capitolul „alte investiții promovate de către orașul Tălmaciu”, vă așteptăm la sediul primăriei, aceste date fiind publice.

Doresc să afirm că de la începutul campaniei mi-am susținut punctul de vedere și nu dau curs intrigilor și dezbaterilor pe rețelele de socializare. Am răspuns la aceste întrebări, așa cum am spus, din respect față de cetățeni. Totodată, nu puteam trece cu vederea modul în care mi-ați pus în cârcă aceste acuzații total nefondate. Pe viitor, pentru orice problemă, putem discuta civilizat la sediul primăriei.

Vă mulțumesc!

Primar, Ioan Oancea

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

CSC Șelimbăr l-a cedat pe Visic