La începutul ședinței de Consiliu Local Sibiu de astăzi, Adrian Bibu, liderul grupului de consilieri PNL i-a cerut președintei de ședință să îi spună consilierului local PNL aflat online prezent să adopte o ținută corectă. Consilierul Casian Vlașcu se afla în mașină de unde a urmărit ședința online și și-a exprimat votul.
„Vreau să îi cereți domnului consilier Casian Vlașcu, ori are o poziție corectă când stă la volan și ascultă ședința, ori să iasă din ședință! Vă rugăm frumos” a cerut Adrian Bibu. Vlașcu a motivat că el nu se află la volan, ci în dreapta șoferului.
Adrian Bibu a insistat ca Vlașcu să aibă o ținută potrivită pentru ședința de Consiliu Local, chiar dacă este prezent online.