Iubitorii fotbalului din Sibiu vor avea ocazia în această vară să vadă cel puțin două meciuri de cupe europene. Stadionul Mundin Sibiu va fi gazdă pentru Corvinul Hunedoara.
Corvinul Hunedoara se întoarce la Sibiu după ce pe 15 mai a câștigat finala Cupei României pe Stadionul Municipal. Hunedorenii au anunțat că vor disputa la Sibiu cel puțin două partide din cupele europene. Primul meci va fi în Europa League, urmând ca în cazul unui insucces, Corvinul să mai dispute o dublă și în Conference League.
Inițial, Corvinul a anunțat că va disputa cele două partide la Sf. Gheorghe, dar distanță mult mai mică până la Sibiu a cântărit mult în decizia luată.
„Cred că cel mai important lucru care trebuie menționat acum pleacă de la inițiativa comunității locale, pe care am văzut-o propagată în spațiul public, și care se referă la dorința de a evolua în cupele europene pe o arenă cât mai apropiată de localitatea noastră, de preferință la Sibiu.Nu în ultimul rând, și dorința jucătorilor și staff-ului a fost în concordanță cu cea a hunedorenilor, ținând cont că pe această arena s-a obținut cea mai importantă performanță din istoria clubului”, a spus Anton Heleșteanu, directorul sportiv al Corvinului.




