17.9 C
Sibiu
joi, 19 septembrie, 2024

30 iulie, Ziua Internațională a Prieteniei

Știri din Județ

În fiecare an, pe 30 iulie se sărbătorește Ziua Prieteniei, o ocazie de a petrece timp cu persoanele apropiate care ne-au fost alături în toate momentele importante din viață.

Scopul acestei zile este de a transmite mesajul că prietenia între popoare, ţări, culturi şi indivizi poate inspira eforturile de pace şi poate construi punţi de legătură între comunităţi. Conceptul de prietenie este extins astfel dincolo de relaţiile individuale. ONU invită toate statele membre să sărbătorească această zi din perspectiva culturii şi obiceiurilor locale, naţionale sau regionale, inclusiv prin activităţi educaţionale şi de conştientizare a valorii relaţiilor de prietenie în viaţa tuturor.

În octombrie 2022, mai mulţi parlamentari ai PNL, PSD, UDMR şi grupului minorităţilor naţionale au semnat o iniţiativă legislativă, depusă la Parlament, care prevede instituirea, în 11 iulie, a Zilei Prieteniei dintre România şi Statele Unite ale Americii. Proiectul a fost iniţiat de deputatul PNL Pavel Popescu şi semnat de 89 de parlamentari. În expunerea de motive, iniţiatorii au explicat că această zi a prieteniei urmează să fie sărbătorită anual la data de 11 iulie, data la care preşedintele Bill Clinton a efectuat vizita la Bucureşti, susţinând discursul care a încurajat evoluţia ţării noastre în direcţia democratizării şi consolidării, în cadrul instituţiilor statului, a unor principii precum libertatea, statul de drept, egalitatea de şanse, solidaritatea şi lupta împotriva corupţiei.

Ziua internaţională a prieteniei a fost adoptată de Adunarea Generală a ONU la 27 aprilie 2011, potrivit http://www.un.org.

În data de 11 iulie 2024, a fost sărbătorită, pentru prima dată, ziua prieteniei dintre România şi SUA, la Washington, printr-o recepţie la reşedinţa ambasadorului român în SUA, Andrei Muraru, la care au participat circa 200 de români şi americani. Invitaţii români şi americani au putut degusta mâncăruri tradiţionale româneşti şi americane şi au ascultat muzică din cele două ţări, şi, cel mai important, au discutat despre lucrurile pe care le au în comun.

Ziua internaţională a prieteniei este strâns legată de promovarea de către ONU a culturii păcii, definită, prin Rezoluţia A/RES/52/13, ca fiind un set de valori, atitudini şi comportamente care resping violenţa şi previn conflictele prin abordarea cauzelor lor profunde, potrivit site-ului un.org. Prietenia este o formă fundamentală a solidarităţii umane şi are potenţialul de a contribui la răspândirea valorilor promovate de ONU. Printre acestea, se numără dezvoltarea economică sustenabilă, respectul pentru drepturile omului, egalitatea dintre femei şi bărbaţi, participarea democratică, toleranţa şi respectul reciproc, pacea şi securitatea pe plan mondial.

La baza adoptării Zilei internaţionale a prieteniei a stat şi Deceniul Internaţional de promovare a unei culturi a nonviolenţei şi a păcii pentru copiii lumii 2001-2010, instituit prin Rezoluţia A/RES/53/25, din 1998, prin care Adunarea Generală a recunoscut că un prejudiciu enorm şi multă suferinţă sunt cauzate copiilor prin diferite forme de violenţă, subliniind totodată că promovarea unei culturi a păcii şi a nonviolenţei ar trebui să fie transmisă copiilor prin educaţie, scrie sursa menţionată.

Ziua internaţională a prieteniei se bazează pe recunoaşterea relevanţei şi importanţei prieteniei ca un sentiment nobil şi valoros în viaţa fiinţelor umane din întreaga lume.

Valoarea şi importanţa prieteniei au fost recunoscute de-a lungul timpului de către diverse personalităţi ale culturii universale. Aristotel considera că „nimeni nu poate trăi fără prieteni, chiar dacă stăpâneşte toate bunurile lumii”, iar Pitagora că „prietenia este egalitate armonioasă”. Gânditorul englez Francis Bacon scria că „prietenia dublează bucuriile şi înjumătăţeşte necazurile”, iar gânditorul american Elberd Hubbard că „un prieten este o persoană care ştie totul despre tine şi încă te place”. Unul dintre cele mai sugestive citate despre prietenie îi aparţine poetului român Nichita Stănescu: „Prietenii mei nu sunt mulţi, dar sunt nenumăraţi”. 

Sursa: Agerpres

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri