La graniţa dintre judeţele Sibiu şi Braşov (în zona Cincu), există un sat pe cât de pitoresc, pe atât de pustiu. O fost odată un sat săsesc, ca mai toate satele din partea aceasta a Ardealului, de peste Olt, dar saşii au plecat în Germania, românii s-au mutat la oraşe, iar casele părăsite s-au prăbuşit pe rând. Satul se numeşte Gherdeal, iar numele său are o oarecare rezonanţă în rândul celor care merg cu bicicleta sau caută locuri cu natură multă şi lume puţină.
Dinspre Făgăraş, ajungi la Gherdeal prin două locuri, diferite ca distanţă şi ca peisaje, dar ambele sunt trasee frumoase şi, ca să te bucuri de peisaje, trebuie să le faci cu încetinitorul. Poţi merge pe la Cincu şi ultima parte a traseului o faci pe un drum neasfaltat, încadrat de nişte peisaje rurale verzi sau poţi merge pe la Rucăr (comuna Viştea) pe un drum umbros, care şerpuieşte prin păduri, tot neasfaltat, dar potrivit în egală măsură pentru zilele caniculare de vară ori pentru peisajul alb al iernii.
Cel mai potrivit ar fi să te duci pe un traseu şi să te întorci pe celălalt, ca să nu ratezi nimic din ceea ce îşi pot oferi Dumnezeu şi natura. În ambele cazuri vei traversa Oltul şi vei vedea două hidricentrale construite pe vremea lui Ceauşescu şi funcţionale şi astăzi: Dridif şi Olteţ.
Într-o zi obişnuită, la Gherdeal poţi să nu întâlneşti pe nimeni. Dar, pentru că am fost într-o zi de vară, când soarele era sus pe cer şi afară era cald şi plăcut, am întâlnit doi din cei trei locuitori constanţi ai satului. Stăteau pe o bancă de lemn, la umbra unui copac, în faţa unei case se încăpăţâna să reziste timpului. Aceeaşi casă care, cu vreo 10 ani în urmă, avea o proprietară în geam, cu care am povestit despre soarta locului la ultima mea vizită aici. Atunci erau în sat 7 locuitori, dar 3 au murit şi unul a fost dus la nişte rude. Din pustiu ce era, Gherdealul a ajuns şi mai pustiu. Acest termen începe să nu mai aibă grad de comparaţie pentru comunitatea Gherdealului.
Sursa: bizbrasov.ro
