16.2 C
Sibiu
vineri, 13 septembrie, 2024

Inspectoratul General pentru Imigrări, despre prelungirea dreptului de ședere temporară în scop de detașare

Știri din Județ

INFORMARE PRIVIND PRELUNGIREA DREPTULUI DE ȘEDERE TEMPORARĂ ÎN SCOP DE DETAȘARE

În conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgență nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare, străinilor intraţi în România în scopul detaşării li se prelungeşte dreptul de şedere temporară de la data depunerii cererii, dacă:
  • beneficiarul prestării de servicii a obţinut un aviz de detaşare, în condiţiile legii;
  • prezintă decizia de detaşare, tradusă şi legalizată;
  • prezintă dovada deţinerii mijloacelor de întreţinere cel puţin la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.

Dreptul de şedere se prelungeşte pentru o perioadă de până la un an într-un interval de 5 ani de la data depunerii cererii de prelungire a dreptului de şedere.

Străinilor angajaţi ai persoanelor juridice cu sediul pe teritoriul unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European ori pe teritoriul Confederaţiei Elveţiene, detaşaţi în România, li se prelungeşte dreptul de şedere temporară, fără a fi limitaţi la intervalul mai sus prevăzut, dacă prezintă următoarele documente:

  • copia contractului individual de muncă, înregistrat la autorităţile competente din statul membru respectiv, tradus şi legalizat;
  • permisul de şedere valabil eliberat de statul în care îşi are sediul angajatorul, în original şi în copie;
  • copia actului de detaşare, tradus şi legalizat;
  • dovada deţinerii mijloacelor de întreţinere cel puţin la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.

Informații suplimentare referitoare la acest segment de activitate găsiți aici, articolul 50, alin 2 coroborat cu articolul 56^1 : https://igi.mai.gov.ro/wp-content/uploads/2024/06/ORDONANTA-DE-URGENTA-nr.-194-din-12-decembrie-2002-1.pdf

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

EDITORIAL: Crimă pentru droguri