7.4 C
Sibiu
marți, 08 octombrie, 2024

Nicu Ștefănuță: Fac apel la urgentarea proiectelor feroviare din fonduri europene! (C.P)

Știri din Județ

Vicepreședintele Parlamentului European Nicu Ștefănuță s-a adresat Ministrului Transporturilor și Infrastructurii în ceea ce privește stadiul proiectelor feroviare actuale cu finanțare europeană. Publicațiile de specialitate care monitorizează infrastructura susțin că proiectele feroviare care se află acum în derulare au șanse mari să rateze termenii de finalizare prevăzuți prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

În contextul Săptămânii Europene a Mobilității, europarlamentarul verde a solicitat clarificări cu privire la modernizarea sectoarelor din rețeaua TEN-T, respectiv Arad – Timișoara – Caransebeș și Cluj-Napoca – Episcopia Bihorului, precum și informații referitoare la starea lucrărilor efectuate prin finanțare europeană pe Coridorul Feroviar Rin-Dunăre între Simeria și Kilometrul 614. De asemenea, în contextul în care România a renunțat, vara trecută, la proiectele de modernizare a infrastructurii feroviare finanțate din PNRR pe rutele Constanța – Mangalia și Videle – Giurgiu, Nicu Ștefănuță a cerut lămuriri cu privire la alte surse de finanțare pe care le are în vedere Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

Publicitate

România a beneficiat de 3,48 miliarde EUR pentru modernizarea și electrificarea rețelei de căi ferate. Au fost aprobate finanțări europene în valoare de 672 de milioane de euro prin Mecanismul de Interconectare a Europei pentru modernizarea unor tronsoane cheie (cum ar fi București-Giurgiu) și pentru extinderea de căi ferate dincolo de frontiere. În perioada 2014-2020, România a primit fonduri externe nerambursabile în proporție de 120%.

“Fonduri au existat, însă rezultatele s-au văzut prea puțin sau deloc. Există planuri pentru modernizarea rețelei de căi ferate de foarte multă vreme încoace, însă ele rămân la nivel de planuri. Acum este momentul ca Guvernul să accelereze reabilitarea și electrificarea liniilor de cale ferată. România are nevoie de trenuri noi, electrice sau pe bază de hidrogen, care sunt mai rapide și mai eficiente energetic. De la nivel european, România primește finanțare și suport atât pentru modernizarea rețelei de cale ferată, cât și pentru finalizarea proiectelor ce vizează conectarea la rețelele europene de transport. Deci bani avem, ne lipsesc doar voința și viziunea”, declară europarlamentarul Nicu Ștefănuță.

Din cei 11000 kilometri ai rețelei feroviare din România, doar 4031 km. sunt electrificați, adică 38%, mult sub media UE de 57%. CFR operează zilnic 1100 de trenuri, însă de la aderarea României la UE, doar 800 de km. de cale ferată au fost modernizați. 5 din 10 poduri CFR au depășit durata normală de funcționare, iar multe alte tronsoane de cale ferată necesită reparații urgente.

Din cauza infrastructurii precare, CFR impune trenurilor restricții de viteză. În UE, viteza medie recomandată la transporturile de călători este de 160 km/h. În România, viteza medie a trenurilor de călători este de 55 km/h.

“Vreau ca România să aibă cel puțin 3 căi ferate de mare viteză până în 2030, și 10 până în 2045 prin care marile orașe ale României să fie legate între ele, dar și de capitale europene. Dacă Ministerul Transporturilor și Investițiilor nu își asumă niște obiective pe termen lung și nu acționează, vom rămâne un popor căruia îi este groază să se urce în tren”, adaugă Nicu Ștefănuță.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri