În urma ședinței extraordinare a Consiliului Local din data de 20 septembrie, primarul orașului Cisnădie, Gheorghe Huja, și-a exprimat public dezamăgirea față de voturile consilierilor USR, care, în repetate rânduri, s-au opus unor proiecte esențiale pentru dezvoltarea economică a orașului.
„Astăzi, consilierii USR au votat din nou împotriva a trei societăți comerciale care contribuie semnificativ la bugetul local prin impozitele plătite, respectiv:
– SUBCETATE – societate reprezentată prin dl. Lucian Dinu
– LUXURY HOME – societate reprezentată prin dl. Achim Ioan
– HERMANNSTADT CONCEPT – societate reprezentată prin dl. Morar Vasile
Este dezamăgitor să constatăm că acești consilieri nu înțeleg importanța sprijinirii mediului de afaceri local, cu toate că viitorul primar, Mircea Orlățan, pretinde că dorește să susțină antreprenorii din Cisnădie”, a declarat primarul Huja.
Acesta a adăugat că există o contradicție clară între declarațiile lui Orlățan și acțiunile colegilor săi din Consiliul Local. „Domnul Orlățan promite întâlniri și sprijin pentru oamenii de afaceri, însă consilierii locali USR, sub îndrumarea sa și chiar prin prezenta sa la sedințe, votează împotriva intereselor acestora.
Faptul că domnul Orlățan își bea cafeaua cu dl. Cornel Vintilă (consilier local PRO România) spune multe despre viitoarele intenții politice. Tot orașul știe cine este Vintilă Cornel, consilierul local care a sabotat constant proiectele benefice pentru Cisnădie. Se pare că proverbul ‘cine se aseamănă, se adună’ se aplică perfect aici. Cetățenii au înțeles cine este cu adevărat Vintilă, dovadă fiind faptul că nu l-au mai votat. În timpul campaniei electorale, acesta a încercat să joace rolul de victimă, ajungând chiar să-și arunce singur vopsea pe casă pentru a câștiga simpatia electoratului.”
Primarul Huja subliniază că opoziția constantă a consilierilor USR față de proiectele economice majore arată o lipsă de responsabilitate și de viziune pentru viitorul orașului. „USR, nici în al 12-lea ceas, nu pare să își dea seama de greșelile pe care le face. Noi, cei aflați în administrație, avem datoria să fim în slujba cetățenilor și a mediului de afaceri. În loc să construim, cei din USR par să adopte o abordare distructivă. După ei, potopul!”
Primarul Huja a ridicat, de asemenea, semne de întrebare legate de promisiunile electorale ale domnului Orlățan. „Acesta a declarat că va construi un HUB pentru oamenii de afaceri, dar cu cine va lucra, având în vedere că echipa sa sabotează tocmai acești antreprenori? Este clar că declarațiile și acțiunile lor sunt în contradicție. Câtă ipocrizie să participi la ședință, să vezi cum votează împotriva mediului de afaceri și, în același timp, să spui că vrei să aduni antreprenorii la masă! Ce încredere să mai aibă oamenii față de voi când, de fapt, votați constant împotriva lor?”
În plus, primarul Huja a adăugat: „Pentru mine, un partid mai josnic nu cred că există în țara asta. Un partid mai dăunător ca USR-ul…Vai și amar va fi de acest oraș cu astfel de oameni la conducere!”