Curtea Bisericii Fortificate din Agnita se transformă vineri, 12 aprilie, într-un loc plin de culoare, miresme și tradiții, odată cu organizarea Târgului Fain al Producătorilor Locali, ediția specială de Paște. Evenimentul are loc între orele 15:00 și 19:00 și promite o după-amiază relaxantă, în care vizitatorii se vor putea bucura de produse locale, ateliere creative și muzică live.
Pe lângă standurile cu mici manufacturi, decorațiuni de sezon și bunătăți locale, organizatorii au pregătit un program special de activități, gândit pentru întreaga familie. De la workshopuri de încondeiere a ouălor de Paște, la jocuri și parcursuri tematice pentru copii, până la vizite în biserica fortificată și un concert coral religios, totul este inclus în biletul de intrare.
„Vrem să aducem comunitatea împreună într-un spațiu care are suflet, tradiție și multă inspirație locală. Târgul Fain înseamnă producători din zonă, meșteșugari talentați și o atmosferă autentică, mai ales acum, în prag de Paști”, transmit organizatorii.
Prețul unui bilet este de 10 lei pentru adulți și 5 lei pentru copii, iar accesul include toate activitățile anunțate, inclusiv urcarea în balconul Bisericii Fortificate și concertul coral de la ora 18:00.
Un eveniment care îmbină tradiția cu atmosfera de sărbătoare – numai bun pentru o ieșire faină de vineri după-amiază, în inima Agnitei.




