Na că am stat să o gândesc și să o scriu și pe aceasta. Rezultatul primului tur prezidențial de duminică (reluat) ne-a arătat că votul din noiembrie de la celălalt prim tur (anulat) a fost corect. Asta a fost voința poporului. Cu sau fără imixtiuni străine. Voturile luate ieri de George Simion sunt combinația voturilor sale și ale lui Călin Georgescu din noiembrie. Iar Nicușor Dan a devenit o nouă Elena Lasconi, prima fiind sacrificată ca mielul de propriul partid, USR. Ambii reprezintă oamenii anti-sistem, anti-partidele vechi, cel puțin declarativ.
Dacă după primul tur anulat din noiembrie, marile partide NU au înțeles nimic, deși au susținut că au înțeles, acum a devenit evident, sper, că trebuie musai o schimbare radicală. Am tot scris editoriale de la acele alegeri anulate și am susținut că era nevoie ca partidele pro-europene să aibă UN SINGUR candidat. Dar nici în ceasul al 12-lea nu s-au înțeles. Au cedat la presiunea unui alde Ciolacu și au refuzat candidatura lui Ilie Bolojan. Au mers în jos pe listă până la a 10-a opțiune, Antonescu, care s-a dovedit proastă.
Eu am mizat că va ieși pe locul 4 Crin Antonescu, dar a fost pe 3 la puține voturi de Nicușor Dan. Asta mai ales datorită populației maghiare, singura disciplinată la vot. Electoratul PSD și PNL au luat-o pe arătură în mare parte și a votat George Simion.
Nu am uitat de Ponta. Victoraș a fost asul din mâneca lui Ciolacu. Fost consilier al premierului, acesta s-a trezit peste noapte că pleacă din PSD (a nu știu câta oară) și candidează independent. Și a avut un buget de milioane de euro. Bani pe care îi va recupera de la Statul Român, adică de la mine, de la tine. Victor Ponta a fost manevra tipic PSD-istă, inventată și susținută de 35 de ani de a juca la două capete. Atât se poate la ei. Și acest joc dublu a lăsat finala prezidențială fără niciun candidat al marilor partide.
Ciolacu vorbea zilele trecute cum nu pleacă el de la Guvern, că și dacă vine Simion președinte nu îl poate schimba. Aiurea. Își va da demisia, pentru că dacă Simion iese președinte oricum îl pune pe făraș a doua zi. Iar parlamentul va fi dizolvat dacă nu acceptă noul premier de două ori. Că așa scrie la Constituție, oricât vrea PSD să reinterpreteze a suta oară legea fundamentală.
În județul Sibiu, ca în aproape toată țara, George Simion a ieșit victorios. Chiar mai bine decât a făcut-o Călin Georgescu în noiembrie. Acum a cumulat voturile celor doi. Primării conduse de PNL și PSD au cedat în fața voinței poporului. Doar municipiul Sibiu și Șelimbăr au mers pe Nicușor Dan, asta pentru că aici au votat FOARTE mulți turiști și persoane fără buletin de Sibiu. Și la Cisnădie s-a apropiat Dan, dar tot Simion a învins. Semn că și unde au fost primari USR, Cisnădie și Turnu Roșu, tot Simion a fost la putere.
Acum partidele se apucă iar de negocieri, demisii și alte șmenuri. Tot cu aceiași oameni de la București. Cumva, și la PNL și la PSD și la USR, la București s-a format o cloacă de oameni politici. Și cei care au performat din teritoriu la București, au fost dați deoparte, mai ales de la venirea lui Ciolacu la șefia Guvernului. Acum, sincer, ce te poți aștepta de la un covrigar cu pulover de „4000 dă euro”? Dar lasă că după fața lui Ciolacu este și șefia din teritoriu în mare parte….
La PNL Sibiu s-a tras tare în campania aceasta pentru Antonescu. Chit că știu sigur că nu era cel mai înghițit candidat liberal la Sibiu. Dar s-a mers pe binele suprem. Doar că aveam aici o căruță cu doi cai: PNL și PSD. Că de UDMR la Sibiu nu prea este vorba. Dar PSD a uitat să tragă la aceeași căruță. Am scris în martie cum șeful PSD Sibiu nici nu avea pe pagina lui și a filialei vreun banner cu Crin Antonescu în toată precampania. Au pus a doua zi și au trimis și comunicat de susținere, cam primul și ultimul. Și mai am o întrebare pentru cei din PSD, public: ce căuta la întâlnirile de partid din județ liderul Pro România județean, omul lui Ponta în teritoriu?
Sincer și eu, și alegătorii, ne-am săturat de acest veșnic joc dublu al PSD care acum ne poate costa calea europeană. Nu spun că nu sunt vinovați și liberalii. Au cedat prea ușor la negocierile cu Ciolacu. Este drept că premierul a bătut, după parlamentare, cu pumnul în masă la scorul scos de el. Și s-a umflat în pene. Și uite unde am ajuns.
În 18 mai vom fi chemați la vot. Independentul susținut de USR, Nicușor Dan a rămas opțiunea europeană. Doar că Simion este pe cai mari și mulți votanți ai lui Ponta și Antonescu vor merge și spre Simion, pentru că nu au încredere în USR și Nicușor Dan sau pentru că nu aderă la valorile morale și religioase ale acestuia. Bătălia va fi aprigă și cu efecte inimaginabile pe termen lung.
Dar până în 18 mai, așteptăm decizii majore ale marilor partide și schimbări radicale. Oamenii vor să vadă măsurile mult promise aplicate urgent de la reducerea cheltuielilor bugetare la schimbarea liderilor de la București, la pensiile militarilor și infuzia reală de capital în economie cu investiții majore. Fapte, nu vorbe!
Cât despre frauda din noiembrie este acum clar: asta vrea poporul! Alegerea, proastă sau bună, depinde de perspectivă, trebuie respectată. Totuși, motivarea alegerii merită o ulterioară analiză. Doar o frază pe care am auzit-o des, în diferite forme, în ultima lună prin satele și orășelele județului nostru despre Călin Georgescu: „El este președintele nostru. Simion îi ține locul. Călin Georgescu este trimisul lui Dumnezeu!”. Merită să medităm asupra acestui aspect și a celor peste 4 milioane de votanți…




