Concurs de creație artistică pentru copiii din Sibiu: „Cum ar arăta coperta cărții mele preferate?”

Știri din Județ

Publicitate
Luna februarie aduce, la Sibiu, o invitație specială la imaginație, culoare și lectură. Liceul Româno-Finlandez ERI Sibiu lansează o nouă ediție a Maratonului de Lectură, un proiect educațional care, de la an la an, îi apropie pe copii de universul cărților.

În premieră, una dintre activitățile centrale ale maratonului se adresează tuturor copiilor din Sibiu, indiferent de școala sau grădinița la care învață. Este vorba despre concursul de creație artistică intitulat „Cum ar arăta coperta cărții mele preferate?”, o provocare care îi invită pe cei mici să transforme lectura în artă vizuală.

Copiii sunt încurajați să își imagineze și să deseneze coperta volumului care le-a rămas în suflet – fie că este un basm, o poveste de aventură, o carte cu animale sau un roman fantastic. Concursul se desfășoară în perioada 2–27 februarie 2026 și este structurat pe mai multe categorii de vârstă: preșcolari, elevi din învățământul primar, gimnazial și liceal, astfel încât fiecare participant să aibă șanse egale.

Organizatorii promovează libertatea de exprimare artistică, fiind acceptate toate tehnicile de lucru: creioane colorate, acuarelă, colaj, mixed media și altele. Fiecare copil poate participa cu o singură lucrare.

Înscrierea în concurs se face prin trimiterea unei fotografii sau a unui scan al desenului la adresa de e-mail concurs@erischool.ro, de către părinți sau cadre didactice. Pe lucrare trebuie menționate obligatoriu numele copilului, vârsta sau categoria de vârstă, unitatea de învățământ și titlul cărții reprezentate. Lucrările care nu conțin aceste informații nu vor fi luate în considerare.

Concursul este dotat cu premii oferite de sponsori, acordate separat pentru fiecare categorie de vârstă. Dincolo de recompense, inițiativa își propune să cultive dragostea pentru lectură încă din copilărie și să transforme cititul într-o experiență personală, creativă și vie.

Pentru informații suplimentare despre concurs și despre celelalte activități din cadrul Maratonului de Lectură, cei interesați pot contacta organizatorii la adresa office@erischool.ro.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri