1.3 C
Sibiu
marți, 17 februarie, 2026

Nicolae Lazăr, primarul premiat de PRO TV, lăudat de deputatul PSD Bogdan Trif pentru transformarea școlii din Hoghilag într-un model de educație modernă

Știri din Județ

Publicitate
Primarul comunei Hoghilag, Nicolae Lazăr, singurul edil din România premiat de PRO TV în cadrul galei organizate cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la lansarea postului, confirmă încă o dată că investiția în educație reprezintă fundamentul dezvoltării unei comunități moderne.

Distincția oferită de PRO TV a venit ca recunoaștere a rezultatelor obținute în comună și a viziunii sale orientate spre educație și viitor. Astăzi, această viziune prinde contur printr-un nou proiect major: transformarea completă a Școlii din Hoghilag într-o unitate de învățământ smart, la cele mai înalte standarde.

Unitatea de învățământ a fost dotată cu mobilier de ultimă generație și table inteligente în fiecare clasă. Fiecare elev beneficiază de laptop și tabletă atribuite individual, iar procesul educațional s-a digitalizat complet. Lecțiile de geografie, dar și alte discipline, se desfășoară electronic, inclusiv cu ajutorul ochelarilor de realitate virtuală, oferind copiilor o experiență interactivă și adaptată vremurilor actuale.

Un element inovator îl reprezintă sistemul video de supraveghere care permite și transmiterea orelor în direct pentru elevii aflați în concediu medical. Astfel, copiii pot participa interactiv la cursuri, fără a pierde materia predată la clasă.

Condițiile din școală sunt optimizate printr-un sistem inteligent de iluminat, cu reglare automată, precum și prin control automat al încălzirii, temperaturii și umidității, pentru a asigura un mediu de studiu confortabil și sănătos.

Investițiile nu s-au oprit la educație. În apropierea școlii a fost dezvoltată o bază sportivă modernă, care include un teren de fotbal cu nocturnă și tribune, precum și o sală de sport complet utilată. La Hoghilag, educația și sportul merg mână în mână, iar copiii beneficiază astăzi de condiții pe care, până nu demult, le vedeam doar în marile orașe.

„Îi mulțumesc domnului deputat Bogdan Trif pentru implicarea și susținerea constantă în toate proiectele noastre, Consiliului Local și angajaților Primăriei pentru profesionalismul și dedicarea lor. Dar și pentru orele muncite peste program, care au devenit un obicei”, a transmis public primarul Nicolae Lazăr.

La rândul său, deputatul P.S.D. Bogdan Trif a transmis un mesaj de apreciere: „Îl felicit pe primarul social-democrat Nicolae Lazăr pentru toate realizările sale și îl asigur de tot sprijinul și de acum înainte.”

Prin aceste investiții, Hoghilag devine un model de bune practici în administrația locală, demonstrând că atunci când există viziune, implicare și muncă susținută, rezultatele nu întârzie să apară.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri