Doi frați din Sibiu au ridicat sala în picioare la „Românii au talent”. Eric și Eduard Radu au primit Golden Buzz de la Pavel Bartoș

Știri din Județ

Publicitate
Doi copii din Sibiu au reușit să cucerească publicul și juriul de la „Românii au talent”, după un moment de dans popular care a stârnit aplauze minute în șir. Eric și Eduard Radu, doi frați sibieni în vârstă de 7, respectiv 3 ani, au urcat pe scenă cu un dans fecioresc de pe Târnave și au impresionat prin energie, naturalețe și talent.

Momentul celor doi frați din Sibiu a fost atât de bine primit, încât Pavel Bartoș le-a oferit Golden Buzz, unul dintre cele mai râvnite momente ale competiției.

Frații din Sibiu au dansul popular în sânge

Eric și Eduard Radu sunt din Sibiu și au descoperit dansul popular de la vârste foarte mici. În familie, apropiații spun cu zâmbetul pe buze că cei doi au început să danseze încă din burta mamei.

Pe scenă, cei doi sibieni au adus un dans fecioresc de pe Târnave, plin de farmec și energie. Eric, fratele mai mare, are deja experiență și a mai dansat, în timp ce mezinul Eduard îl urmează cu entuziasm, pas cu pas.

Reacții emoționante după momentul sibienilor

Prestația celor doi copii din Sibiu a stârnit reacții puternice din partea juraților și a invitaților din emisiune. Carmen Tănase a venit pe scenă după moment și i-a îmbrățișat.

Andra a declarat, potrivit Pro TV, că cei doi au fost „adorabili” și a remarcat în special prestația lui Eduard, despre care a spus că este „dulceața de pe pământ”, subliniind cât de impresionant este că la doar 3 ani își poate coordona atât de bine mișcările.

La rândul său, Andi Moisescu a spus că în sală a fost „isterie”, semn că momentul fraților din Sibiu a reușit să ridice publicul în picioare și să transforme apariția lor într-una memorabilă.

O familie care duce tradiția mai departe în Sibiu și Alba

Dincolo de apariția spectaculoasă de pe scenă, povestea celor doi frați din Sibiu este strâns legată de familie. Eric și Eduard repetă zilnic împreună, uneori chiar și câteva ore, însă pentru ei dansul înseamnă nu doar disciplină, ci și joacă.

Talentul lor este moștenit din familie. Părinții lor sunt dansatori amatori, instructori de dans popular și economiști, iar activitatea lor contribuie la păstrarea și promovarea tradiției în mai multe comune din județele Sibiu și Alba.

Între cei doi frați există și o legătură specială. Eric îl îndrumă cu grijă pe Eduard, iar cel mic îl urmează cu bucurie, atât în repetiții, cât și pe scenă.

Sursă info și foto: protv.ro

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Hurghada, din nou cu zbor direct de la Sibiu