Maria Martinelli, elevă a Liceului de Artă din Sibiu, a obținut Premiul al III-lea, cu 98 de puncte, la secțiunea Canto Clasic, în cadrul Olimpiadei Naționale de Muzică, desfășurate în perioada 30 martie – 1 aprilie 2026, la Cluj-Napoca.
Rezultatul confirmă un parcurs artistic construit cu seriozitate, disciplină și sensibilitate, evidențiind valoarea unei tinere care, prin muncă susținută și perseverență, reușește să se remarce la nivel național, într-una dintre cele mai competitive secțiuni ale concursului.
Competiția a reunit elevi talentați din întreaga țară, iar prestația Mariei s-a remarcat prin expresivitate, tehnică vocală și profunzime artistică. „Este o bucurie imensă pentru mine și o confirmare că munca depusă a meritat. Am încercat să dau tot ce am mai bun pe scenă și să transmit emoție”, a declarat aceasta.
În spatele reușitei se află un program riguros de pregătire, realizat alături de profesoara Olivia Scrobote, precum și colaborarea cu profesorul corepetitor Darius Oancea, care au contribuit esențial la evoluția artistică a elevei.
Participarea la olimpiadă a fost un obiectiv pe termen lung pentru Maria. „Mi-am dorit de câțiva ani să particip la Olimpiada Națională de Muzică, însă la secția de canto clasic este permis doar din clasa a XI-a”, a explicat ea.
Pregătirea a presupus și asumarea unor provocări artistice importante. „La început aveam un alt repertoriu, dar pe parcurs mi-am dat seama că vreau să ies din zona de confort și să interpretez trei piese diferite”, a spus eleva.
Deși emoțiile nu au lipsit, acestea nu au împiedicat-o să ofere o prestație apreciată de juriu. „Sunt o fire emotivă și uneori simt că alții sunt mai buni, dar pe scenă nu se vede asta. Atunci cânt cu drag, cu dăruire și cu respect față de juriu și profesorii mei”, a adăugat Maria.
Pentru tânăra artistă, fiecare apariție pe scenă are o semnificație aparte: „Să cânt pe scenă înseamnă să dau tot ce am mai bun, să simt muzica și să transmit emoție celor din jur. Este o bucurie și o responsabilitate în același timp”.
Premiul obținut reprezintă o recunoaștere meritată a talentului și a efortului depus, fiind rezultatul pasiunii, al muncii și al sprijinului unor mentori care au crezut în acest parcurs artistic.
Rezultatele bune nu s-au oprit aici pentru Liceul de Artă din Sibiu. Răzvan Neamțu a obținut mențiune la Olimpiada Națională de Interpretare Instrumentală, Vocală și Studii Teoretice Muzicale pentru Învățământul Liceal, iar David Grecu, elev în clasa a IX-a, a fost, de asemenea, distins cu mențiune.









