Crucea Roșie Sibiu lansează „Școala de Empatie”, un amplu program gratuit de formare pentru voluntari

Știri din Județ

Publicitate
Crucea Roșie Română Filiala Sibiu anunță lansarea „Școlii de Empatie”, un program complex dedicat formării voluntarilor, care va debuta sâmbătă, 25 aprilie 2026. Inițiativa vine în contextul nevoii tot mai mari de intervenție rapidă și eficientă în situații de urgență și își propune să pregătească voluntari capabili să ofere sprijin atât fizic, cât și psihologic.

Programul se adresează unui număr de 70 de voluntari din Sibiu, care vor beneficia gratuit, pe parcursul anului 2026, de cursuri specializate. Printre acestea se numără: Istoria Crucii Roșii Române și comunicare, prim ajutor, intervenție în caz de dezastre, restabilirea legăturilor familiale și intervenție socială, precum și prim ajutor psihologic.

„Mihai Balaban, președintele onorific al filialei noastre, ne spunea foarte frumos că noi, aici la Crucea Roșie, suntem o adevărată școală de empatie. De aici numele proiectului nostru. Suntem extrem de bucuroși că în sfârșit reușim să oferim voluntarilor noștri un program atât de amplu de formare”, a declarat Raluca Morar, director general al Filialei Sibiu a Crucii Roșii Române.

Proiectul este finanțat de Crucea Roșie Română din taxa de timbru de 1%, fonduri colectate la nivel național de operatorii culturali. La nivelul întregii țări, 40 din cele 47 de filiale beneficiază de finanțare pentru inițiative similare.

„Școala de Empatie” face parte din calendarul național dedicat celebrării a 150 de ani de existență a Crucii Roșii Române și are ca obiectiv principal dezvoltarea competențelor voluntarilor și creșterea gradului de pregătire al acestora pentru intervenții în comunitate.

Crucea Roșie Română, înființată în 1876, este o organizație umanitară care sprijină autoritățile publice în acordarea de asistență în caz de dezastre și oferă ajutor persoanelor vulnerabile. Prin activitățile sale, organizația contribuie la prevenirea și alinarea suferinței, protejarea vieții și promovarea respectului față de demnitatea umană, fără discriminare.

Crucea Roșie Română – 150 de ani în slujba umanității.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

EDITORIAL: Marea epurare a PSD