Muzeul ASTRA din Sibiu marchează duminică, 10 mai 2026, cea de-a IX-a ediție a Zilei Naționale a Costumului Tradițional din România printr-o serie de activități dedicate patrimoniului vestimentar românesc și identității culturale tradiționale.
Cu această ocazie, accesul în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului va fi gratuit pentru toți vizitatorii care vor purta costum popular complet. Organizatorii precizează că ținuta tradițională trebuie să includă elementele specifice portului autentic românesc.
Pentru femei, costumul trebuie să cuprindă ie, poale, șurț și cătrință sau foi, brâu, laibăr ori pieptar, iar pentru bărbați – cămașă tradițională, cioareci sau ițari, brâu, laibăr ori pieptar și clop sau căciulă.
Evenimentul propune și o incursiune în universul iei din Mărginimea Sibiului, una dintre cele mai reprezentative cămăși tradiționale românești. Începând cu ora 11:00, la Gospodăria–atelier de țesere a straielor din lână din Tilișca, muzeografii Elena Găvan și Alina Matei vor susține o prezentare despre evoluția istorică, simbolistica și specificul iei din această zonă etnografică.
Potrivit reprezentanților Muzeului ASTRA, finețea și eleganța iei din Mărginimea Sibiului au transformat-o într-un simbol recunoscut al iei românești, influențând comunități din Transilvania și din regiunile de peste munți.
Programul va include și un atelier demonstrativ de cusut motive tradiționale specifice iei de Mărginime, oferind publicului ocazia de a descoperi tehnici și simboluri păstrate din generație în generație.
Organizatorii îi invită pe sibieni și turiști să participe la această celebrare a costumului tradițional românesc și a patrimoniului cultural autentic.







