Cadou de 1 Iunie pentru toți copiii: intrare gratuită la Zoo Sibiu și Complexul Lacul Binder

Știri din Județ

Publicitate
Primăria Sibiu pregătește o surpriză specială pentru cei mici cu ocazia Zilei Copilului. De 1 Iunie, toți copiii vor beneficia de acces gratuit la Grădina Zoologică Sibiu și la Complexul de Agrement Lacul Binder, pentru a se bucura de o zi plină de distracție și activități în aer liber.

La Complexul Lacul Binder, intrarea și accesul la toate activitățile vor fi gratuite atât pentru copii, cât și pentru un adult însoțitor, în limita capacității complexului. Cei mici vor avea la dispoziție numeroase opțiuni de petrecere a timpului liber:

  • locul de joacă pe nisip,
  • locul de joacă plutitor de pe lac,
  • înot și relaxare pe șezlongurile de pe plajă,
  • sporturi nautice precum schi nautic, wakeboard, caiac și stand-up paddle board,
  • plimbări pe aleile din jurul lacului.

Și Grădina Zoologică Sibiu îi așteaptă pe copii cu o experiență specială. Vizitatorii vor putea descoperi cele 376 de animale din 87 de specii și vor putea afla informații interesante despre acestea prin intermediul noului ghid AI al Zoo Sibiu. Acesta poate fi accesat cu telefonul mobil, prin scanarea codurilor QR amplasate la intrarea în grădină și la fiecare adăpost al animalelor.

Începând cu 1 iunie, programul de vizitare al Grădinii Zoologice se prelungește, aceasta urmând să fie deschisă zilnic între orele 09:30 și 20:00.

„Ne dorim să le facem o bucurie celor mici de ziua lor și să le oferim ocazia de a petrece timp de calitate alături de familie, în locuri dedicate relaxării și distracției. La mulți ani tuturor copiilor!”, transmit reprezentanții Primăriei Sibiu.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri