Compa a sărbătorit astăzi 140 de ani de activitate – eveniment marcat de istorie, dar și viziune pentru viitor

Știri din Județ

Publicitate
Compa Sibiu a sărbătorit astăzi, 27 mai, 140 de ani de activitate, aniversare marcată printr-un eveniment ce a avut loc la sediul din Sibiu al companiei. Pe lângă mai mulți reprezentanți din domeniul ingineriei și tehnologiei, au fost prezente și personalități politice din Sibiu, precum deputata PNL Raluca Turcan, senatoarea USR Ruxandra Cibu Deaconu și Primarul Municipiului Sibiu Astrid Fodor.

În urma discursurilor susținute de Președintele Consiliului de Administrație al Compa Sibiu Ioan Deac, Primarul Sibiului Astrid Fodor și Directorul General al Compa Sibiu Dan Băiașu, a urmat și un tur ghidat al fabricii de la Sibiu, unde reprezentanții companiei au prezentat activitatea de producție și echipamentele din dotare.

Impactul de ieri și de azi al Compa Sibiu

Elementul recurent din discursurile celor trei vorbitori de astăzi a fost impactul pe care Compa Sibiu l-a avut asupra comunității, atât la nivel local, cât și național și internațional.

Pe plan economic, a fost evidențiată atât activitatea istorică a companiei, cât și lista vastă de colaborări și activitatea în diverse sectoare industriale din ziua de astăzi. Un astfel de aspect îl reprezintă caracterul de furnizor integrat al companiei, așa cum explică Dan Băiașu:

„Este ceva ce ține de unicitatea Compa. Avem o gamă largă extraordinară de procese sub un singur acoperiș. Avem capacitatea de a face un produs de la A la Z. Pentru un client, în loc să colaboreze cu 3-4 companii, noi suntem, cum ne place să spunem, un «one stop shop» sau un furnizor integrat.”

Totuși, un alt aspect important scos în evidență de Băiașu este impactul social pe care compania l-a avut din trecut și până în prezent asupra comunității locale:

„Primul lucru care m-a marcat când mi-am început activitatea în Compa este că este foarte greu sî găsești pe cineva în oraș care nu are un bunic, un văr, pe cineva care la un moment dat nu a lucrat în Compa. Consider că compania aceasta a fost o parte integrantă a orașului Sibiu și, dacă vorbim despre originile din secolul XV, poate aproape de la începutul orașului. […]

Privind impactul social, vreau să spun că, încă de la 1943, compania […] și-a depășit rolul industrial, devenind un susținător activ al comunității sibiene prin sport, cultură și educație. Prin spiritul acestei comunități s-au născut repere ale Sibiului, cum ar fi nucleul asnamblului «Junii Sibiului» care a plecat de la niște colegi din fabrică, echipa de fotbal «Șoimii Sibiului» și campioni de prestigiu, cum ar fi boxerul olimpic Gheorghe Negrea”, declară Dan Băiașu.

Ioan Deacu: „Vrem să participăm foarte activ și foarte eficient la dezvoltarea industriei de apărare a României”

Pe lângă activitatea deja consacrată a Compa Sibiu din domeniul industriei auto, a fost pus accentul și pe revenirea în activitate în ceea ce privește industria de apărare, unde compania are o istorie, în special în perioada celor două războaie mondiale.

„În ultimii ani, compania a demonstrat că știe să se adapteze noilor realități economice și industriale, valorificând experiența acumulată pentru a se dezvolta atât în industria auto, cât și într-un mod cu totul special în industria de apărare.

Vrem să participăm foarte activ și foarte eficient la dezvoltarea industriei de apărare a României – asta este foarte important pentru noi și acest obiectiv este unul din obiectivele noastre importante pe termen scurt, mediu și lung”, a declarat Ioan Deac.

Și Primarul Sibiului, Astrid Fodor, a apreciat această adaptare la noile cerințe apărute în industria de apărare:

„Din câte am citit în presă, v-ați adaptat foarte bine vremurilor în care trăim, îndreptându-vă și spre industria de apărare, o industrie strategică care, cu siguranță, va garanta o stabilitate acestei companii – că stabilitatea este importantă și vremurile nu sunt cele mai prielnice, dar, pentru industria de apărare, într-adevăr se pare că vremurile sunt prielnice.”

Această nouă cerere apărută în industria de apărare se datorează eforturilor depuse pentru ca Europa să devină autosuficientă. Noua direcție privind strategia de apărare europeană a fost declanșată de tensiunile dintre statele europene și S.U.A. din ultimul an și jumătate, subliniind nevoia urgentă a unei Europe independente din acest punct de vedere.

Fabrica Compa Sibiu, caracterizată de versatilitate și inovație

Tupă ce invitații au fost împărțiți în mai multe grupuri, a început și turul fabricii de la Sibiu, fiecare grup fiind ghidat de un reprezentant al Compa Sibiu. În cazul nostru, turul a fost ghidat de Florin Ștefan Acu, Director Tehnic Direcția Tehnică Proiecte.

Datorită expertizei în ceea ce privește partea tehnică a activității companiei, am avut parte de un tur care a explicat clar și amănunțit o bună parte din procesele tehnice și activitățile desfășurate în cadrul fabricii.

Un aspect care iese în evidență este versatilitatea proceselor și produselor realizate în cadrul fabricii sibiene, de la piese folosite pentru răcirea motoarelor navale, până la proiectilele de tungsten împotriva blindajului sau a containerelor folosite drept centre de comandă mobile.

Totuși, nu toate produsele Compa sunt realizate folosind proiecte externe. În cadrul turului am avut ocazia de a vizita și spațiile destinate pentru inovarea de piese și proiecte autohtone, accentuând astfel aspectul multidimensional al capacității de producție celebrate astăzi.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri