În cadrul evenimentului de celebrare a 140 de ani de activitate a Compa Sibiu, Primarul Municipiului Sibiu, Astrid Fodor, a anunțat că intenționează să depună un proiect de Hotărâre de Consiliu Local pentru a-i înmâna lui Ioan Deac, Președintele Consiliului de Administrație al Compa Sibiu, titlul de Cetățean de Onoare al Sibiului.
Decizia primarului sibian ar fi menită ca fiind un gest de apreciere a activității lui Deac cât timp acesta a fost Director General al Compa Sibiu, subliniind impactul pozitiv major pe care acesta l-a avut asupra economiei și comunității locale.

„Mă întorc la dumneavoastră, domnule Deac, pentru că, în cea mai mare măsură, [succesul] acesta se datorează dumneavoastră. Fără determinarea de care ați dat dovadă, fără viziunea și fără o strategie bine stabilită și care, într-adevăr, va trebui să o tot adaptați, în funcție de situația concretă, Compa nu ar fi astăzi ceea ce este.
Din toate aceste motive, în primul rând vă felicit și o să promovez un proiect de hotărâre la Consiliul Local prin care să vi se acorde titlul de Cetățean de Onoare al Sibiului. Vreau să vă spun că este o premieră – veți fi primul Cetățean de Onoare al Sibiului din domeniul industrial. Felicitări și sper să acceptați acest titlu de Cetățean de Onoare.”, a anunțat în cadrul evenimentului Astrid Fodor.

Ioan Deac a fost Director General al Compa Sibiu pentru o perioadă impresionantă de 35 de ani. Acesta a preluat funcția în 1990, renunțând la ea abia luna trecută. În prezent, rolul de Director General îi aparține lui Dan Băiași, Deac aflânduse în poziția de Președinte al Consiliului de Administrație al Compa.




