Fără macarale în Piața Mare și controverse privind spectacolele cu drone: cum a reușit FITS să găsească soluții pentru a oferi publicului experiențe inedite și în acest an

Știri din Județ

Publicitate
Cu toate că ediția de anul acesta a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu se anunță a fi și mai ambițioasă decât cea precedentă, ea nu este lipsită de controverse: pe motive legislative, nu vor mai fi instalate macarale în Piața Mare, iar o contestație privind licitația publică risca să compromită spectacolul cu drone din acest an.

Legislația rigidă și costuri nejustificate – motivele pentru care nu vor fi macarale în Piața Mare anul acesta

În cadrul conferinței de presă organizate astăzi, Constantin Chiriac, Președintele FITS și Directorul General TNRS, a anunțat că anul acesta nu vor fi amplasate macarale în Piața Mare. Această decizie a fost cauzată atât de legislația rigidă din acest an care reprezintă o piedică, dar și de costurile nejustificat de ridicate, care nu ar oferi o garanție privind posibilitatea desfășurării spectacolelor de acest fel.

„E o procedură foarte lungă și costisitoare și decât să plătesc niște sume aberante, am preferat să aduc companii – grație muncii incredibile pe care echipa coordonată de domnul Bartha a făcut-o, în așa fel încât să putem să aducem [alte companii].

Noi nu avem timp să ne plângem, nu avem timp să spunem «sunt aberații, sunt legi care nu ne permit» – e o prostie! […]

Nu am certitudinea faptului că tot ceea ce presupune legea este împlinit și atunci, decât să expunem Sibiul, prefer să prezentăm lucruri care sunt certe, care sunt agreate și care vor face mare plăcere”, a clarificat Constantin Chiriac.

Totuși, asta nu înseamnă că cerul din Piața Mare va fi lipsit de spectacole. În locul acrobațiilor, centrul orașului va avea parte de o experiență unică oferită de Plasticiens Volants, actul artistic francez care a deschis și Jocurile Olimpice de la Barcelona și Cupa Mondială din Franța. Aceștia vor avea două spectacole în Piața Mare anul acesta.

Licitația publică privind spectacolul cu drone a fost contestată, însă evenimentul va avea loc în continuare

Un alt punct de incertitudine privind tradițiile FITS l-a reprezentat și spectacolul cu drone. Deși licitația publică a fost contestată, Constantin Chiriac susține că a găsit totuși o soluție prin intermediul unui partener dispus să suporte costurile acestui spectacol și exclude total anularea evenimentului:

„Facem de patru ani cu drone. E normal, Doamne ferește, cum să omorâm pisici, câini și păsări?  E adevărat că în același timp, din cauza faptului că au fost doi competitori care nu s-au înțeles, am fost nevoiți să anulăm această licitație. De fapt, nu să o anulăm, ci să o lăsăm să fie judecată de un tribunal, iar noi vom face printr-un partener care va suporta costurile acestui spectacol – vom face cele două evenimente.

Vedeți ce înseamnă marea credibilitate a acestui festival și faptul că avem parteneriate serioase cu structuri care sunt capabile să preia din costurile pe care le avem?”

Întrebat dacă mai există și alte evenimente artistice pe care și-ar fi dorit să le organizeze dar să nu poată fi realizate, constantin Chiriac a răspuns scurt: „Nu! Tot ce ne-am dorit, facem!”

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Program special Tursib în 1 iunie 2026